Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN Sinteza zilei Şeful Portului Ismail, dezvăluiri despre lucrările de pe canalul Bâstroe: "Pe anumite porţiuni s-a săpat până la opt metri"

Şeful Portului Ismail, dezvăluiri despre lucrările de pe canalul Bâstroe: "Pe anumite porţiuni s-a săpat până la opt metri"

Andryi Ryjzhylo, şeful portului Ismail, declară într-un interviu acordat Antena 3 CNN că, probabil, canalul Bâstroe va fi adâncit şi mai mult.

Şeful Portului Ismail, dezvăluiri despre lucrările de pe canalul Bâstroe: "Pe anumite porţiuni s-a săpat până la opt metri"
Sursa foto: Antena 3 CNN
de Evghenia Kironaki    |    23 Feb 2023   •   10:28

"Administraţia porturilor a efectuat lucrări de adâncire şi apoi mi-au pus la dispoziţie documentele legate de aceste lucrări", a spus şeful portului Ismail.

Potrivit şefului portului Ismail, aceste lucrări de dragare continuă. 

Planurile pe viitor, legate de aceste lucrări, le cunoaşte administraţia, a mai spus Andryi Ryjzhylo, adăugând că pe anumite porţiuni s-a ajuns la o adâncime de 8 metri.

"Administraţia face aceste lucrări şi şi-a propus să adâncească acest canal chiar şi mai mult. Mie mi-au venit hărţile legate de adâncimea navigabilă din prezent şi eu am raportat pescajul", a declarat şeful portului Ismail în interviul acordat Antena 3 CNN.

Citiţi şi: Klaus Iohannis, reacţie în scandalul canalului Bâstroe: "Politicienii s-au inflamat fără să ştie ce se întâmplă de fapt"

"Eu nu ştiu nimic despre neînţelegerile cu România, tot administraţia comunică şi cu partea română prin intermediul Ministerului de Externe. Eu nu comunic în niciun fel cu România, n-am astfel de atribuţii", a mai spus oficialul ucrainean.

România şi-a exprimat îngrijorarea în legătură cu indiciile că ţara vecină Ucraina a efectuat lucrări de dragare la canal care au efecte într-o zonă de coastă comună, sensibilă din punct de vedere ecologic, şi a cerut să poată verifica zona.

Ucraina, care a fost invadată de Rusia în urmă cu un an, a anunţat săptămâna trecută că pescajul navelor care traversează prin canalul Bâstroe a fost adâncit de la 3,9 metri la 6,5 metri.

România a anunţat că este îngrijorată în legătură cu orice lucrări efectuate pe canalul navigabil prin zona comună a Deltei Dunării, care ar putea ameninţa viaţa sălbatică din patrimoniul mondial UNESCO şi ar încălca tratatele internaţionale de protecţie a mediului.

×
Parteneri
Percheziții în Bucureşti: "Maestru spiritual” acuzat de trafic de persoane
x close