Ca să ajungă acolo, învățătoarea merge zilnic pe jos 7 kilometri, prin sălbăticie, iar când omătul acoperă drumurile și izolează cătunul, sătenii îi ies în drum, să-i deschidă cărarea.
Copiii sunt fericiți aici. De Moș Crăciun, nu vor cadouri scumpe, nici măcar un telefon sau o tabletă. Vor mai multe rechizite, o baie la școală și ghete pentru drumurile lungi. O lecție despre sacrificiu, simplitate și drag de învățătură, într-un reportaj al campaniei Sinteza Zilei - "FACI BINE ROMÂNIEI".
E o dimineață frumoasă ca îmbrățișarea pe care 7 copii de școală o dau învățătoarei lor, într-un sat pierdut printre dealurile din Apuseni.
Și așa cum se țin strâns în brațe unii pe alții, nu mai contează nici frigul de afară, nici drumul greu pe care l-au bătut până la școală, nici noroaiele pe care le-au frământat sub ghetele lor muncite de atâtea poteci.
Dragostea de carte a celor mici e pură ca rugăciunea pe care o rostesc dimineața, înainte de lecții.
Reportaj în cea mai mică școală din România
› Vezi galeria foto ‹
Suntem într-un cătun de pe Valea Arieșului, din județul Alba. Iar ceea ce se deschide sub ochii noștri și în fața acestor copii e poate cea mai mică școală din România.
O casă veche, de o jumătate de secol, care seamănă mai mult cu o magazie. Construcția a fost închiriată școlii de un localnic și e șansa celor 7 copii să învețe carte.
Bucuria nu ar fi întreagă fără efortul învățătoarei Maria, o femeie firavă și blândă care străbate zilnic pe jos 14 kilometri, dus-întors, ca să facă lecții cu elevii ei.
Universul celor opt suflete e magazia veche cu trepte roase de viscol și zăpezi, curtea îmbibată cu noroiul ploilor, trei căpițe cu fân și doi câini - prietenii tuturor. Iar de jur împrejur dealuri cât vezi cu ochii și case aruncate ici-colo ca zarurile pe care abia le ghicești după fumul lemnelor arse în sobe.
Așa începe o zi din viața lor. Într-o școală încălzită cu un braț de lemne aruncat într-o sobă metalică, într-o clasă cu bănci vechi, sub un tavan din care atârnă un singur bec și câteva steluțe albe din hârtie, făcute de copii.
Școala asta sărăcăcioasă e averea lor și parte din suflet.
Viața-n școala ca o căsuță
În cămăruța ce miroase a fum, copiii împart totul, ca frații. Mâncarea, lacrimile, bucuriile, zâmbetele, animalele, bomboanele și... învățătoarea.
Maria Ștefănuț strigă catalogul claselor 1-4. Iar în prima oră ține lecții de matematică, literatură și desen.
În școala lor ca o căsuță, cei 7 copii învață poate mai mult și mai bine decât elevii de la oraș, deși nu au Internet, nu au tablă inteligentă, tablete sau telefoane mobile.
Privindu-i cum se joacă, simți bucuria copilăriei din poveștile lui Creangă. Totul în jur, până și dealurile - când înflorite, când pline de noroi sau omăt – le zâmbesc acestor copii frumoși.
”Eu sunt fericită când văd și fericirea copiilor, bucuria lor, inocența lor, copiii noștri știu încă să se joace. Nu ne jucăm pe telefoane sau altceva aici, se joacă copiii de-a v-ați ascunselea, baba oarba, rațele și vânătorii, avem o minge, putem să ne jucăm și în clasă când plouă afară, nu ne lovim cu ea. Mai discutăm despre un film, despre o carte, citesc copilașii”, povestește Maria Ștefănuț.
Drumul lung spre casă
Ar mai sta la școală, dacă drumul înapoi spre casă nu ar fi la fel de lung și obositor și pentru ei, și pentru învățătoare. Iarna, potecile șerpuite dintre dealuri sunt pline de zăpadă, iar animalele sălbatice vin tot mai aproape de sat.
La școala din cătun, niciun profesor nu a rezistat mai mult de un an. Maria Ștefănuț, însă, e de 3 ani alături de elevii ei și nu ar da niciodată satul pe oraș. Nu a primit niciodată vreo medalie pentru efortul ei. Și nici copiii pe care-i învață carte vreun premiu pentru inteligența lor.
În era Internetului și a Inteligenței artificiale, acești elevi frumoși ai României izolate visează la ceva ce pentru alți copii ca ei este normalitate - o școală cu apă curentă și baie.
În județul Alba sunt zeci de școli în care elevii se pot număra pe degete. Școli unde cei mici merg kilometri întregi prin pădure, pe poteci de pământ ca să învețe. Școala din cătunul Dealul Lămășoi este însă unică prin copiii ei.
Ce vor copiii din cea mai mică școală de Crăciun
În ciuda tuturor greutăților, cei 7 copii își doresc doar să învețe pentru ca satul lor să aibă un viitor. Prin mâna învățătoarei Maria au trecut de-a lungul timpului elevi care sunt acum medici, ingineri, profesori.
De la Moș Crăciun, copiii nu așteaptă cadouri scumpe. Toți ar avea nevoie de ghete pentru drumurile lungi.
Le-am promis copiilor din Apuseni că ne vom întoarce în cătunul dintre munți cu speranța că îi vom găsi în condiții mai bune, în mica lor școală.
În România se vorbește mult despre accesul EGAL la educație, dar se face prea puțin.
Cui îi pasă de viitorul acestor copii, ar trebui să bată la picior drumurile din Apuseni și să vadă cum trăiesc și cum învață elevii României izolate.
Până când oamenii mari își vor face lecțiile, cei 7 copii și învățătoarea lor din Apuseni ne dau tuturor o lecție despre cum poți FACE BINE ROMÂNIEI prin sacrificiu, bunătate, drag de învățătură, drag de satele uitate ale țării și de oamenii care le sfințesc.
Reporter: Mirela Voicu
Imagine: Liviu Dochiţa
Montaj: Cătălin Gavriluţă
Editor şi narator: Dana Conerth
Producător: Diana Grădinaru
