Antena 3 CNN Emisiuni Sinteza zilei Fundaţia Crucea Alb-Galbenă a îngrijit peste 30.000 de bunici singuri. Nicuşor Dan le-a tăiat finanţarea

Fundaţia Crucea Alb-Galbenă a îngrijit peste 30.000 de bunici singuri. Nicuşor Dan le-a tăiat finanţarea

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 23:10 12 Iul 2023 Modificat la 23:17 12 Iul 2023
fundatie Crucea Alb-Galbena
Fundaţia Crucea Alb-Galbenă a îngrijit peste 30.000 de bunici singuri. Nicuşor Dan le-a tăiat finanţarea Sursa foto: Antena 3 CNN

Fundaţia Crucea Alb-Galbenă a oferit, în cei 25 de ani de activitate, servicii de îngrijire la domiciliu pentru peste 30.000 de bunici singuri, pentru care viața este mai dificilă de la o zi la alta.

Într-un reportaj realizat de jurnaliștii Antena 3 CNN, Sabrina Preda și Sergiu Cora, doi dintre bătrânii îngrijiți de Fundaţia Crucea Alb-Galbenă au povestit, printre lacrimi, cât de greu le este să se lupte cu boala, dar și cu prețurile uriașe.

"Îmi vine să plâng. Ultimii bani i-am dat pe pâinea de azi. Nu ne descurcăm", a spus doamna Lucia.

În situații similare se află sute de mii de bătrâni, iar pentru mulți dintre ei, singura speranță este Fundaţia Crucea Alb-Galbenă.

Citește și: Imaginile care arată coșmarul prin care trec seniorii României. Bătrânii, ținuți printre gândaci și ploșnițe în azilul statului de la Strehaia

Măriuca Ivan, președintele fundației, este cea care s-a încăpățânat ca bătrânii României să poată primi un tratament ca în țările din vestul Europei, însă lipsa fondurilor face ca misiunea să fie din ce în ce mai grea.

"Dumnezeu este în toate. El este cel care ne ajută. Speranța mea este în bunul Dumnezeu.

De fiecare dată când sunt disperată că nu mai putem continua, din cauza fondurilor, primim mulțumiri din partea familiei și din partea beneficiarilor noștri, care ne spun că nu știu ce ar fi făcut fără noi", a spus președintele fundației.

Din păcate, mica finanțare pe care fundația o primea din partea Primăriei Capitalei a fost tăiată în momentul în care Nicușor Dan a ocupat funcția de primar general.

Fundația Crucea Alb-Galbenă poate fi susținută prin donații în contul deschis la BCR: RO76 RNCB 0071 0114 3379 0001.

×
x close