Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN Sinteza zilei Marius Budăi, decizii de ultimă oră pentru pensiile românilor: "Comisia Europeană a fost de acord"

Marius Budăi, decizii de ultimă oră pentru pensiile românilor: "Comisia Europeană a fost de acord"

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a explicat la Antena 3 CNN în ce stadiu sunt discuțiile cu Comisia Europeană cu privire la pensiile românilor.

de Claudia Popovici    |    16 Mai 2023   •   22:14

Ministrul Muncii și cel al Fondurilor Europene încearcă să convingă oficialii Comisiei Europene să renunțe la procentul de 9,4% din PIB stabilit în PNRR pentru pensii, ca să poată fi reglate inechitățile din sistemul național, dar și pentru o nouă lege a pensiilor. 

Întrebat care este stadiul discuțiilor Marius Budăi, ministrul Muncii, a spus: 

"Vestea bună pentru actualii seniori ai României și pentru viitorii seniori ai României. Am avut discuții extrem de bune atât pe parcursul zilei de ieri, cât și pe parcursul zilei de astăzi. Am discutat inclusiv cu dl. comisar de muncă, am discutat cu tehnicul de la Comisia Europeană. Este foarte important că s-a apreciat că suntem cu amendamentele aprobate la Senat legea pensiilor speciale într-o direcție foarte bună și cu ce am propus până acum.

Au apreciat și am transmis mesajul viitorului premier al României, președintele PSD, Marcel Ciolacu, de determinare de a rezolva această problemă și de a nu pune în pericol, nici sub o formă, din cauza acestei reforme, atragerea de fonduri atât necesare pentru dezvoltare a României. Mai aveam câteva aspecte de rezolvat.

Am stabilit foarte clar că până luni vor mai primi un document de la noi care conțin aspectele tehnice discutate de noi astăzi, după care s-a agreat foarte clar, indiferent de oră de zi, de weekend lucrătoare nelucrătoare, vom avea atâtea video-call-uri și atâtea întâlniri până vom rezolva această problemă. Se renegociază această chestiune cu pensiile din PNRR, categoric da. 

Cu promisiunea noastră că, la fel cum în calitate de ministru al Muncii, am procedat până acum și probabil ăsta a fost atuul meu ca ministru, că până la reformele de până acum, că a fost vorba de pilonul doi de pensii, că a fost vorba de venitul minim de excluziune, nu am supus aprobării Parlamentului nimic până nu am agreat cu Comisia Europeană și important este de precizat că sunt extrem de deschiși la discuții pentru a rezolva aceste probleme.

Referitor la pensiile speciale am agreat anumite aspecte pe care să le îmbunătățim, anumite măsuri de tranziție pe care le putem lua pe viitor. Suntem cu temele făcute, mai avem câteva aspecte de îmbunătățit.", a spus ministrul Muncii, Marius Budăi la Sinteza Zilei de la Antena 3 CNN. 

×
Parteneri
Ion Iliescu și Petre Roman, audiați în Dosarul Mineriadei, după 34 de ani
x close