Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN Subiectiv George Simion acuză structuri din statul român: "Au vrut să ne distrugă nunta"

George Simion acuză structuri din statul român: "Au vrut să ne distrugă nunta"

Liderul AUR George Simion spune că la nunta sa au fost foarte mulți oameni dragi şi nu a avut probleme organizatorice, dar anumite structuri ale statului au pus piedici evenimentului.

George Simion acuză structuri din statul român: "Au vrut să ne distrugă nunta"
Sursa foto: Antena 3
de Silvia Preda    |    29 Aug 2022   •   21:32

"Au fost foarte mulți oameni dragi, mulți oameni frumoși, chiar nu ne așteptam. Am stat și am vorbit cu prietenii aseară și nu ne așteptam să vină atât de mulți oameni cumsecade. N-am avut probleme organizatorice de niciun fel. Mulțumesc echipei mele de organizare. E un lucru care într-adevăr solicită mult efort, multă experiență, dar am dat dovadă că suntem capabili să organizăm un astfel de eveniment. 

Noi, de altfel, organizăm de 10 ani încoace evenimente în spațiul public și nu avem probleme. Știm să ne organizăm.

Problemele apar când intervin anumite structuri ale statului să facă amenințări cu bombă și să ne pună piedici. Dar, am învățat să trecem și peste aceste piedici pe care vor să ni le pună anumite structuri din statul român", a spus liderul AUR, luni seară, la Antena 3.

George Simion: "Nu m-a interesat câţi oameni vor veni la nuntă"

Întrebat dacă au fost prezente la nunta sa structurile despre care vorbeşte, George Simion a spus că a fost SRI, Jandarmeria, ISU dar şi ANAF.

"Ei sunt cei care au distrus România timp de 32 de ani, ei sunt cei care au vândut-o, ei sunt cei care neîncetat de la împușcarea lui Ceaușescu încoace sunt la putere. Da, au fost prezenți sâmbătă și au vrut să ne distrugă nunta", acuză liderul AUR.

"Au făcut amenințări cu bombă în complexul unde erau 30 de camere de cazare, a fost dată toată lumea afară din camere. Au comandat la unele televiziuni-prietene ştiri că mă asemăn eu cu un lider al Gărzii de Fier din perioada interbelică și câte şi mai câte", a mai spus George Simion, luni seară, la Antena 3.
 

×
Subiecte în articol: George Simion nunta
Parteneri
Cu cât vor fi penalizați românii care se pensionează anticipat
x close