Antena 3 CNN Externe A murit Tony Bennet, legendarul artist newyorkez care a cântat în duet cu Aretha Franklin și Frank Sinatra

A murit Tony Bennet, legendarul artist newyorkez care a cântat în duet cu Aretha Franklin și Frank Sinatra

Tony Bennett, legendarul artist newyorkez care a cântat în duet cu Aretha Franklin și cu Lady Gaga, dar și cu Frank Sinatra, a murit, vineri, la vârsta de 96 de ani.

A murit Tony Bennet, legendarul artist newyorkez care a cântat în duet cu Aretha Franklin și Frank Sinatra
Sursa foto: Profimedia
de Claudia Popovici    |    21 Iul 2023   •   17:20

Tony Bennett era cunoscut pentru cântece precum The Way You Look Tonight, Body and Soul și (I Left My Heart) In San Francisco.

De asemenea, a colaborat cu vedete de la Lady Gaga la Aretha Franklin și Frank Sinatra, care l-a numit „cel mai bun cântăreț din branșă”. Pe parcursul unei cariere care s-a întins pe parcursul a opt decenii, cântărețul a vândut milioane de discuri și a câștigat 20 de premii Grammy, inclusiv un premiu pentru întreaga carieră.

Moartea sa a fost confirmată într-o declarație pentru Associated Press de către publicista sa Sylvia Weiner.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Născut Anthony Dominick Benedetto, într-o familie de italo-americani, cântărețul și-a lansat primul album în 1952. Tony Bennett și-a construit o reputație de a face hituri pop atemporale.

S-a bucurat de o renaștere în anii 1980 și 1990, când a câștigat și premiile Grammy.

Într-un interviu acordat publicației The Independent în 2008, Tony Bennett a declarat că nu a fost surprins de succesul său.

„Muzica bună este muzică bună”, a spus el. „Nu mă interesează dacă cineva care mă ascultă este bătrân sau tânăr. De fapt, în multe privințe, nu mă interesează deloc cei tineri. Mă interesează vârsta. Oamenii învață să trăiască așa cum trebuie atunci când ajung la o anumită vârstă, știți? Regretatul Duke Ellington mi-a spus odată că se simțea foarte ofensat de cuvântul categorie. Muzica nu are categorie; fie este bună, fie nu este, iar eu cânt cântece bune, cântece grozave, scrise de cei mai buni compozitori. Acest tip de calitate este cea care le face să dureze. Credeți-mă, oamenii vor cânta aceste cântece pentru totdeauna”.

Tony Bennett a fost diagnosticat cu boala Alzheimer în 2016. Cinci ani mai târziu, el a susținut ultimele sale spectacole alături de Lady Gaga.

×
Subiecte în articol: a murit cantaret
Parteneri
Vremea se încălzeşte în toată ţara. ANM, prognoza meteo actualizată
x close