Antena 3 CNN Externe Ambasada Suediei la Bagdad a fost incendiată, după ce Coranul a fost ars în public la Stockholm

Ambasada Suediei la Bagdad a fost incendiată, după ce Coranul a fost ars în public la Stockholm

Redacția Antena 3 CNN
2 minute de citit Publicat la 13:14 20 Iul 2023 Modificat la 14:24 20 Iul 2023
Baghdad 3
Sursa foto: Profimedia Images

Un corespondent AFP a semnalat că din clădirea ambasadei ieșea fum, iar forțele speciale irakiene erau desfășurate în număr mare pe o stradă din zonă, în timp ce zeci de manifestanți turbulenți se aflau la fața locului.

"Am intrat în zori, am incendiat ambasada Suediei", a declarat un participant la atacul asupra reprezentanței diplomatice, la adăpostul anonimatului.

El a spus că incendierea este motivată de faptul că "lui Salwan Momika i s-a dat, din nou, permisiunea de a arde Coranul" în Suedia.

Citește și: Suedia se joacă cu focul religios: după Coran, Biblia și Tora sunt arse în public, la Stockholm

Momika, un irakian refugiat în Suedia, a ars câteva pagini din Coran în fața celei mai mari moschei din Stockholm în data de 28 iunie, de Eid al-Adha, o sărbătoare celebrată de toți musulmanii.

Presa internațională notează că autoritățile i-au acordat acestui refugiat permisiunea de a organiza, joi, un nou eveniment similar, la care urmează să fie ars Coranul.

După prima incendiere, adepții lui Moqtada al-Sadr au luat cu asalt ambasada Suediei din Bagdad, pe 29 iunie.

Joi, după incendierea clădirii în cursul dimineții, Ministerul suedez de Externe a declarat că este "la curent cu situația".

"Personalul ambasadei noastre în Irak este în siguranță, iar ministerul este în contact regulat cu acesta. Autoritățile irakiene sunt responsabile pentru protejarea misiunilor diplomatice și a personalului acestora", a comunicat instituția citată, amintind că atacurile împotriva ambasadelor și diplomaților "constituie o încălcare gravă a Convenției de la Viena".

După incidentele de la Bagdad din cursul dimineții, Suedia a anunțat că l-a convocat pe însărcinatul cu afaceri irakian.

La rândul său, guvernul irakian a amenințat cu ruperea relațiilor diplomatice, dacă la Stockholm va avea loc o nouă ardere a Coranului într-o manifestare autorizată de autorități pentru ziua de astăzi.

×
x close