Armata rusă a bombardat mai multe regiuni din Ucraina în noaptea de sâmbătă spre duminică. Autorităţile ucrainene au anunţat că şapte oameni au fost răniţi, iar infrastructura şi mai multe clădiri au fost distruse. Din fericire, atacul asupra Kievului a fost respins. Totul se întâmplă la doar câteva ore după ce peste 10 localităţi din regiunea Sumî au fost evacuate, după ce oficialii ucraineni au dat un ordin în acest sens.
Potrivit publicaţie The Kyiv Independent, Rusia a lansat noaptea trecută o serie de atacuri asupra regiunii Zaporojie, rănind șapte persoane. În urma bombardamentului, infrastructura și mai multe clădiri rezidențiale au fost distruse, au informat oficialii locali.
Situată în sud-estul Ucrainei, regiunea Zaporojie a fost parțial ocupată de la începutul invaziei pe scară largă a Rusiei. Reşedinţa regiunii, orașul Zaporojie, rămâne sub control ucrainean și este frecvent vizată de forțele ruse.
În total, armata rusă a lansat până acum 501 de lovituri în 17 așezări din regiunea Zaporizhzhia la 1 iunie. Alături de regiunea Herson, Zaporojie a fost bombardată şi în noaptea de vineri spre sâmbătă. În urma atacului cu bombe teleghidate, doi oameni au fost ucişi şi mai multe locuințe au fost distruse.
Noaptea trecută a fost alertă şi în capitala Ucrainei. Primarul Vitali Klitschko a anunţat că, din fericire, apărarea aeriană ucraineană a respins un atac aerian rusesc asupra Kievului.
Alertele de raid aerian şi de rachete au fost emise duminică dimineaţa, cu puţin înainte de ora 02:00. Posturile de ştiri ucrainene au raportat zgomotul unor explozii.
Acest atac se întâmplă la o săptămână după cel mai mare raid aerian rusesc din război împotriva capitalei ucrainene.
Luni, 2 iunie, la Istanbul este programată a doua rundă de negocieri de pace în Ucraina. Dmitri Peskov a precizat că Moscova lucrează la stabilirea condițiilor pentru un armistițiu temporar, care vor fi discutate în Turcia. Pe de altă parte, Ucraina a reiterat angajamentul față de procesul de negociere, dar a transmis că nu va trimite o delegație până nu va primi detalii clare privind propunerea de încetare a focului.