Antena 3 CNN Externe „Asta va însemna sfârșitul Moldovei”. Cum vor rușii să destabilizeze Republica Moldova, înaintea alegerilor parlamentare

„Asta va însemna sfârșitul Moldovei”. Cum vor rușii să destabilizeze Republica Moldova, înaintea alegerilor parlamentare

A.I.
2 minute de citit Publicat la 13:27 14 Iul 2025 Modificat la 13:35 14 Iul 2025
Serghei Narishkin
Serghei Narîșkin este șeful Serviciului de Informații Externe al Rusiei. Foto: Hepta

Serviciul de Informații Externe al Rusiei, SVR, a publicat, luni, un material halucinant pe site-ul propriu, în care acuză NATO că pregătește implicarea Republicii Moldova "într-un conflict armat" cu forțele Moscovei.

SVR este condus de Serghei Narîșkin, unul dintre cei mai apropiați colaboratori ai președintelui Vladimir Putin.

În textul publicat pe site-ul agenției ruse de spionaj, se afirmă, fără dovezi, că "la Bruxelles, s-a luat decizia de a accelera transformarea acestei țări (Republica Moldova, n.r.) într-un 'cap de pod' avansat al alianței pe flancul estic, ținând cont de progresul Forțelor Armate Ruse în Ucraina".

Textul respectiv pare, de altfel, o narațiune construită pe principiul "false flag", în care Moscova acuză, ante-factum, Alianța Nord-Atlantică pentru ceea ce, de fapt, plănuiesc oamenii lui Putin să facă în Moldova: destabilizare, urmată eventual de o agresiune militară.

Cele mai relevante fragmente din materialul SVR, în continuare.

"NATO (...) transformă cu vigoare republica agrară cândva pașnică într-un teren de antrenament militar. Alianța încearcă să facă teritoriul moldovenesc potrivit pentru transferul rapid al trupelor NATO la granițele Rusiei.

În acest scop, sunt implementate proiecte pentru trecerea la ecartamentul feroviar european și creșterea capacității podurilor. Se construiesc centre logistice, depozite mari și (se amenajează) zone pentru concentrarea echipamentului militar.

Aerodromurile Mărculești și Bălți, situate în apropierea teatrului de operațiuni militare din Ucraina, sunt modernizate în vederea posibilității de a primi un număr semnificativ de aeronave de luptă și de transport.

Delir la SVR: În cazul unui conflict direct NATO - Rusia, daunele vor fi suportate de moldoveni

Totuși, conform planului Bruxelles-ului, în cazul unui conflict direct între NATO și Rusia, daunele principale vor fi suportate de moldovenii înșiși. Ei sunt cei care ar urma să devină 'carne de tun' în timpul operațiunilor militare împotriva trupelor rusești.

Pentru a realiza acest lucru, conducerea blocului comunitar obligă Chișinăul să adopte conceptele de război ale NATO. Armata moldovenească este inundată de instructori militari din țările alianței. Se înființează centre specializate de educație și formare.

Regimul condus de Maia Sandu este gata să satisfacă toate cerințele Occidentului, atâta timp cât sprijinul vestic pentru actuala conducere continuă. Chișinăul mizează foarte mult pe 'sprijinul material și organizațional' din partea statelor NATO pentru partidul pro-prezidențial 'Acțiune și Solidaritate' la alegerile parlamentare care vor avea loc pe 28 septembrie anul curent.

Delir la SVR: Maia Sandu le-a promis occidentalilor să renunțe la statutul de neutralitate al Moldovei

În caz de victorie, Sandu le-a promis liderilor NATO să anuleze statutul neutru al Republicii Moldova, prevăzut în Constituție.

Se pare că implementarea unui astfel de scenariu va fi începutul sfârșitului pentru Moldova (...)

Devine evident că Sandu și anturajul ei intenționează să predea Moldova către NATO, astfel încât alianța să sacrifice țara într-un conflict cu Rusia.

Se pare că faima de canibal a lui (Volodimir) Zelenski nu-i dă pace iubitoarei de parade gay și de integrare europeană", se afirmă în textul semnat "Biroul de presă al Serviciului de Informații Externe al Rusiei".

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close