Atacuri cu acid pe străzile Londrei. Un suspect a fost reținut de poliția britanică

14 Iul 2017   •   11:10
Atacuri cu acid pe străzile Londrei. Un suspect a fost reținut de poliția britanică Foto: Pixabay.com

Poliţia britanică a anunţat vineri arestarea unui adolescent în legătură cu cinci atacuri cu acid care au avut loc în estul Londrei, una dintre victime rămânând desfigurată pe viaţă, transmite Reuters. 

Într-unul din incidente au fost implicaţi doi indivizi pe o motocicleta, care şi-au încolţit una din victime în timp ce se deplasa tot cu o motocicletă şi i-au aruncat în faţă o substanţă corozivă. Unul din atacatori a furat ulterior motoreta victimei. 

Primul atac a avut loc joi seara, fiind urmat de alte patru în decurs de o oră şi jumătate, a mai precizat poliţia. 

Adolescentul reţinut este suspect de vătămare corporală gravă şi furt şi se află în custodia poliţiei, care continuă investigaţia.

Sursă: Agerpres
Parteneri
x close