Antena 3 CNN Externe Două avioane rusești au încălcat spaţiul aerian danez. Copenhaga reacționează

Două avioane rusești au încălcat spaţiul aerian danez. Copenhaga reacționează

Guvernul de la Copenhaga a denunţat încălcarea vineri a spaţiului aerian danez de către două avioane ruseşti şi l-a convocat pe ambasadorul Moscovei în legătură cu acest incident, calificat drept preocupant de către ministrul Apărării.

Două avioane rusești au încălcat spaţiul aerian danez. Copenhaga reacționează
Sursa foto: Hepta
de Alexandra Ionescu    |    12 Iun 2021   •   21:04

Ministerul Apărării a informat că două avioane de luptă au fost ridicate de la sol pentru a împiedica această incursiune a aviaţiei ruseşti.

„ Este complet inacceptabil că avioane ruseşti încalcă spaţiul aerian danez, de două ori într-o zi”, a Jeppe Kofod, ministrul danez de Externe, pe Twitter, adăugând că incursiunile indică „o acţiune deliberată”. 

„Examinăm încă detaliile, dar am luat deja iniţiativa de a-l convoca pe ambasadorul rus pentru o discuţie la Ministerul de Externe”, a adăugat el, potrivit Reuters.

Incursiunile s-au produs deasupra insulei daneze Bornholm din Marea Baltică, la sud de Suedia.

„Este foarte rar să vedem acest tip de încălcare a spaţiului aerian danez. Având loc de două ori în aceeaşi zi trebuie considerat ca fiind preocupan”, a declarat pentru agenţia daneză Ritzau ministrul Apărării, Trine Bramsen.
 

×
Subiecte în articol: Danemarca spatiu aerian avioane
Parteneri
Ministrul Mediului explicaţii cu privire la praful saharian
x close