Antena 3 CNN Externe Bulgaria construiește cel mai lung tunel feroviar din Balcani

Bulgaria construiește cel mai lung tunel feroviar din Balcani

Bulgaria construiește cel mai lung tunel feroviar din Balcani. Tunelul face parte dintr-una din cele mai importante linii de transport din țara vecină.

Bulgaria construiește cel mai lung tunel feroviar din Balcani
Sursa foto: Pixabay
de Alexandra Ionescu    |    21 Iul 2021   •   12:29

Bulgaria a început construcțiile pentru cel mai lung tunel din zona Balcanilor, acesta făcând legătura între capitala țării, Sofia, și orașul-port Burgas.

Construcția va fi prevăzută și cu o linie de cale ferată.

Tunelul construit de bulgari va străpunge stânca la 30 de kilometri de Sofia, într-o regiune muntoasă.

Acesta va avea o lungime de 6,8 kilometri, fiind cel mai lung din Balcani și de două ori mai mare decât actualul cel mai lung tunel din Bulgaria, cel din Kozniţa.

Construcția face parte dintr-un amplu proiect de modernizare a rutei feroviare Tracia, care face legătura dintre Capitală și Burgas.

Fondurile sunt furnizate prin programul operaţional UE pentru transporturi.

Valorea contractului este de 300 de milioane de euro, iar compania care are în vedere construcția este de origine turcă și este cea care se ocupă și de ridicarea noului aeroport din Istanbul.

Compania Cengiz a mai fost angajată în Bulgaria în construcția autostrăzii Lyulin, de 19 kilometri, parte a autostrăzii Struma, care leagă Bulgaria de Grecia.

Compania se va baza pe lucrătorii care au experiență cu astfel de lucrări în Turcia, pentru a săpa noul tunel. Bulgaria a eliberat vize de lucru pentru aproximativ 230 de ingineri turci, acordându-le 72 de luni pentru finalizarea proiectului.

×
Subiecte în articol: Bulgaria tunel feroviar Balcani
Parteneri
Primul sondaj după ce Firea a intrat în cursa pentru Primăria Capitalei
x close