Antena 3 CNN Externe Cel mai dorit job din lume, o decepţie: 19 ore de muncă pe zi şi nici un moment de relaxare

Cel mai dorit job din lume, o decepţie: 19 ore de muncă pe zi şi nici un moment de relaxare

Cel mai dorit job din lume, o decepţie: 19 ore de muncă pe zi şi nici un moment de relaxare
Sursa foto: Ben Southall
03 Ian 2010   •   12:38

Britanicul care a câştigat cel mai dorit job din lume, acela de îngrijitor de insulă tropicală, nu este deloc încântat de munca lui. Ben Southall susţine că lumea nu are nici un motiv să-l invidieze, întrucât nu a avut deloc timp să se relaxeze. Şi dacă te mai gândeşti că a fost la un pas de moarte după ce a fost înţepat de o meduză otrăvitoare, job-ul britanicului nu mai pare deloc atrăgător.

Bărbatul de 34 de ani recunoaşte că funcţia de ?ambasador al paradisului? nu a fost deloc uşoară. El susţine că nu a avut timp de activităţi relaxante, ci a lucrat până la 19 ore pe zi. ?Este o slujbă foarte solicitantă, mult mai grea decât mi-am imaginat?, se plânge britanicul.

În cele 6 luni petrecute pe insulă, el a realizat 47 de ?jurnale electronice?, a acordat peste 250 de interviuri şi a postat articole ce au însumat peste 75.000 de cuvinte. În plus, a încărcat pe internet peste 2.000 de fotografii şi a postat peste 750 de mesaje pe Twitter, arată The Telegraph.

Săptămâna trecută, britanicul a povestit că a fost la un pas de moarte, după ce a fost muşcat de o meduză otrăvitoare. Ben Southall a descris întreaga întâmplare pe blogul său. "Practicam jet ski cu un grup de prieteni în apropierea unei plaje de pe insula Hamilton. În momentul în care am vrut să revin pe plajă am simţit o înţepătură pe antebraţ. A început să mă doară capul, simţeam că îmi este foarte cald şi tensiunea mi-a crescut foarte mult".

La începutul lunii mai, britanicul a câştigat cel mai dorit job din lume, acela de administrator de insulă tropicală. Nu mai puţin de 34.683 de persoane au candidat pentru acest loc de muncă. Ben Southall a explorat împrejurimile insulei, atât pe pământ cât şi în apă. El a ţine un jurnal online în care a inclus toate informaţiile despre descoperire sale, precum şi materiale video. Salariul britanicului pentru şase luni de muncă s-a ridicat la 70.000 de lire sterline.

Imagini de la ceremonia în cadrul căreia Ben Southall a a fost desemnat câştigătorul celui mai dorit job din lume:


Antena3.ro

×
Subiecte în articol: job britanic
Parteneri
Atenţionare meteo ANM: Ploi, vijelii, lapoviţă şi ninsoare
x close