Ambasadoarea Chinei în Panama, Xu Xueyuan, a intervenit în disputa dintre Washington și guvernul țării central-americane, pe care administrația Trump îl acuză că a pus la dispoziția Beijingului canalul inter-oceanic.
La începutul mandatului său, Donald Trump a refuzat să excludă folosirea forței pentru a prelua Canalul Panama, despre care a spus că este "vital" pentru SUA.
În prezent, ambasadoarea Xu le cere Stalelor Unite "să învețe să respecte" deciziile unor țări precum Panama de a coopera cu China.
"Statele Unite nu pot tolera ca Panama să coopereze cu China. Stabilirea relațiilor dintre China şi Panama a fost transparentă şi onestă, fără operațiuni ascunse sau tranzacții bănești", a declarat ea, potrivit presei internaționale.
În 2017, Panama a rupt relațiile diplomatice cu Taiwanul pentru a stabili legături cu China, ceea ce a reprezentat o victorie diplomatică majoră a Beijingului la momentul respectiv.
Ulterior, țara s-a alăturat inițiativei chineze "Noul Drum al Mătăsii".
Însă după întâlnirea de luni dintre președintele panamez, Jose Raul Mulino, și secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, Panama și-a anunțat intenția de a se retrage din proiectul chinez.
Ambasador chinez în Panama: Washingtonul reprezintă o amenințare pentru Canal
"O delegație americană a vizitat Panama, producând un impact mai mare decât o furtună tropicală", a ironizat ambasadoarea Xu.
Ea a respins acuzațiile SUA, conform cărora China controlează, de fapt, canalul ce leagă oceanele Pacific și Atlantic.
Xu afirmă că "respectarea neutralității permanente a Canalului Panama reprezintă un angajament solemn al Chinei, iar singurul moment în care canalul a fost blocat a fost atunci când Statele Unite au făcut acest lucru".
Potrivit diplomatei chineze, canalul "garantează comerțul global, iar Washingtonul reprezintă o amenințare" pentru acest obiectiv.
Ambasadorul chinez la ONU, Fu Cong, a exprimat o poziție similară.
El a calificat drept "total false" acuzațiile făcute de președintele Donald Trump și de administrația sa, conform cărora China controlează Canalul Panama.
"China nu a participat nici la gestionarea, nici la operarea Canalului Panama și nu s-a amestecat niciodată în treburile canalului", a insistat diplomatul.
China "respectă suveranitatea Panama și recunoaște Canalul ca o infrastructură internațională neutră", a concluzionat el.