Antena 3 CNN Externe Concluzie șocantă după masacrul din Las Vegas: „Atacul era inevitabil!”

Concluzie șocantă după masacrul din Las Vegas: „Atacul era inevitabil!”

Concluzie șocantă după masacrul din Las Vegas: „Atacul era inevitabil!”
Sursa foto: Foto: Agerpres
03 Oct 2017   •   10:23

Carnagiul din Las Vegas, cel mai grav din istoria americană recentă, a realimentat dezbaterea asupra securităţii în hoteluri şi localurile de spectacol, chiar dacă o serie de experţi estimează că nimic nu ar fi putut împiedica tragedia de duminică, relatează marţi AFP. 

Dacă evenimentele sângeroase cum este şi cel de duminică atrag de fiecare dată după sine o exagerare a măsurilor, ele subliniază şi dificultatea de a anticipa noi atacuri comise de către atacatori care găsesc moduri tot mai inedite de atac. 

'Această tragedie nu putea fi evitată. Punct', estimează Patrick Brosnan, fost poliţist din New York, devenit consultant în securitate. 

Hotelurile sunt locuri deschise, unde se intră foarte uşor: nu există detectoare de metale la intrare, iar bagajele nu sunt aproape niciodată controlate. Mai ales în marile hoteluri-cazino pentru care este renumit Las Vegas-ul, cu cele 150.000 de camere de hotel ale sale. 

Prin urmare, trăgătorul din Las Vegas, Stephen Paddock, a reuşit fără nicio dificultate să instaleze un arsenal de circa 15 arme de foc în hotelul Mandalay Bay. 

'Oamenii aduc cu ei bagaje mari în hoteluri, nu este un semn îngrijorător', remarcă Richard Frankel, fost agent FBI şi profesor-asistent pentru studii de securitate internă la St.John University. 

Totuşi, cazinourile sunt mai supravegheate decât holurile hotelurilor. 

Recent, atentatele comise la Manchester Arena şi la Bataclan în Paris au dus la o întărire a securităţii în sălile de concerte. Atentatele din 11 septembrie 2001 au dus de asemenea la punerea în aplicare a unor protocoale de securitate sporite pe aeroporturi. 

În Las Vegas, Stephen Paddock a reuşit să ocolească toate măsurile luate pentru a proteja locul concertului de muzică country pe care l-a vizat. El s-a instalat la înălţime, la cel de-al 32-lea etaj al unui hotel situat chiar în faţă, 'împroşcându-i' pe cei peste 22.000 de spectatori cu o ploaie de gloanţe, ucigând cel puţin 59 de oameni şi rănind peste 500. 

El s-a sinucis înainte ca poliţia să intre în camera sa, iar motivele lui rămân neelucidate. 

Este posibil să supraveghezi mai bine ceea ce intră în hoteluri şi cazinouri, însă aceste stabilimente trebuie 'să păstreze un echilibru între securitate şi faptul de a rămâne nişte locuri primitoare', unde oamenii vin să se amuze şi să se destindă, remarcă Jason Porter, vicepreşedintele societăţii de servicii pentru gestionarea riscurilor Pinkerton, pentru AFP. 

Patrick Brosnan apreciază ca fiind posibilă verificarea bagajelor în măsura în care acest lucru este fezabil din punct de vedere economic şi când aceasta nu paralizează activitatea în acele locuri, prin cozi monstruoase ce ar face ca recepţiile de la hoteluri să semene cu interminabilele cozi de la aeroport. 

Camerele de supraveghere pot de asemenea ajuta la detectarea armelor. Richard Frankel evocă în ceea ce-l priveşte noi protocoale cu trăgători pe acoperiş, elicoptere sau drone pentru a permite intervenţii mai rapide în timpul marilor adunări umane. 

Însă un risc zero nu există. 

'Pentru a opri aceasta, ar trebui instalat un detector de metale la fiecare uşă, cu ofiţeri, şi camere la fiecare punct de ieşire-intrare şi oameni care să le supravegheze. Nu putem face aceasta', susţine Shwan Engbrecht, preşedintele societăţii de protecţie Cass Global Security. 

Dat fiind traficul în hotelurile din Las Vegas, aceasta ar fi foarte costisitor, fără a mai vorbi despre atingerile la adresa vieţii private într-un oraş supranumit 'Sin City' (oraşul viciului). 

Imaginea epicuriană a Las Vegas-ului, capitala jocurilor de noroc, ar putea avea de suferit şi i-ar putea alunga pe o parte dintre cei 43 de milioane de vizitatori anuali, ceea ce s-ar răsfrânge asupra încasărilor de circa 60 de miliarde de dolari pe an. 

'Oamenii care se duc la Las Vegas nu vor dori să-şi desfacă genţile. Existe multe laturi ascunse în viaţa băieţilor sau a fetelor tinere. Ei aduc uneori marijuana, alcool' sau altele, continuă Brosnan. 

În opinia lui Shawn Engbrecht, dacă Stephen Paddock nu s-ar fi putut instala într-o cameră din Mandalay Bay, 'el s-ar fi dus la motelul din faţă sau pe un acoperiş'. Pesimist, el adaugă: 'Dacă cineva vine spre voi cu o armă de asalt cu intenţia de a vă ucide, nu-i veţi putea supravieţui foarte multă vreme'. 

În ceea ce priveşte interzicerea sau reglementarea dreptului de portarmă în SUA, protejat de al doilea amendament al Constituţiei, nici Donald Trump, nici Congresul nu par gata să schimbe lucrurile. 

'Trăim într-o societate deschisă, nu putem apăra totul tot timpul. Va trebui să trăim cu asta', conchide Engbrecht. 

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: atentat las vegas
Parteneri
Guvernul a decis: Toate pensiile vor fi livrate înainte de Paşte!
x close