Antena 3 CNN Externe Congresman republican: Includerea Poloniei în Visa Waiver ar spori riscul atacurilor teroriste în SUA

Congresman republican: Includerea Poloniei în Visa Waiver ar spori riscul atacurilor teroriste în SUA

Congresman republican: Includerea Poloniei în Visa Waiver ar spori riscul atacurilor teroriste în SUA
Sursa foto: Foto: Mediafax/AFP
19 Iun 2012   •   17:47
Congresmanul republican Lamar Smith consideră că extinderea programului Visa Waiver pentru a include şi Polonia va spori riscul ca teroriştii să ajungă în Statele Unite ale Americii, relatează Warsaw Business Journal.
 
Într-o scrisoare adresată editorului publicaţiei politice Roll Call din Statele Unite, Smith, preşedintele Comisiei Judiciare a Camerei Reprezentanţilor, a declarat că programul Visa Waiver este o "portiţă de intrare pentru cei care vor să ne facă rău".
 
"Ştim că programul a fost folosit de terorişti. Conspiratorul Zacarias Mussaui în atentatele de la 11 septembrie 2001, Richart Reid, care avea bomba în pantof şi conspiratorul de la World Trade Center 1993, Ahmed Ajaj, toţi au intrat sau au încercat să intre în Statele Unite prin acest program", a precizat acesta.
 
În opinia lui Smith, Biroul de Contabilitate al Administraţiei americane a emis un raport potrivit căruia jumătate din statele incluse în program nu şi-au îndeplinit angajamentele de securitate convenite cu Statele Unite.
 
Smith şi-a exprimat acest punct de vedere într-un articol publicat în Roll Call, preluat în cursul săptămânii în Warsaw Business Journal, unde consulul onorofic al Poloniei la San Francisco, Tad Taube, a publicat un articol pe tema includerii Poloniei în acest program.
 
În pofida faptului că Polonia este una dintre cele mai proamericane ţări din Europa - participând militar atât la războiul din Irak cât şi la cel din Afganistan - Polonia rămâne unul dintre cele patru state din Uniunea Europeană neincluse în program (celelalte sunt Bulgaria, Cipru şi România).
 
Graniţa de est a Poloniei este şi una dintre graniţele UE, precum şi Spaţiului Schengen, în timp ce Agenţia UE pentru securitatea frontierelor, Frontex este situată tot la Varşovia.

 

×
Parteneri
Marcel Ciolacu, prezentat ca "viitorul preşedinte al României"
x close