Antena 3 CNN Externe Coreea de Nord crede că extinderea protecţiei nucleare americane este o declaraţie de război

Coreea de Nord crede că extinderea protecţiei nucleare americane este o declaraţie de război

Coreea de Nord crede că extinderea protecţiei nucleare americane este o declaraţie de război
Sursa foto: coreea de nord
12 Iun 2009   •   12:15

Presa nord-coreeană de miercuri afirmă că promisiunea americană de extindere a protecţiei nucleare oferite Coreei de Sud şi Japoniei, ca reacţie la ameninţările militare ale Phenianului, ar reprezenta o declaraţie de război nuclear.
Comentariile publicate de oficiosul Partidului Muncitoresc din Coreea de Nord reprezintă cea mai recentă expresie a ceea ce devine din ce în ce mai frecvent o critică la adresa intenţiei Statelor Unite de a-şi extinde protecţia nucleară asupra aliaţilor lor din Asia.
Articolul, preluat de agenţia oficială de presă nord-coreeană, critică totodată viziunea preşedintelui Barack Obama privind o lume fără arme nucleare , exprimată în aprilie, calificând-o drept "minciună".
"Dacă Statele Unite doresc cu adevărat dezarmarea nucleară, ar trebui să dea un exemplu în acest sens făcând ele acest lucru", se arată în comentariul citat.
Reprezentantul special al SUA în Coreea de Nord, Stephen Bosworth, afirma, marţi seara, că Statele Unite vor face ceea ce este necesar pentru securitatea aliaţilor lor, dar nu intenţionează să invadeze Coreea de Nord sau să răstoarne prin forţă Guvernul de la Phenian.
Un oficial rus anunţa marţi că Moscova are semnale că Phenianul pregăteşte lansarea unei noi rachete.
Antena3.ro

×
Parteneri
Românii care vor fi obligați să își instaleze al doilea contor pentru energie
x close