Antena 3 CNN › Externe › Cuba se pregătește pentru un posibil atac militar din partea SUA. Preşedintele Diaz-Canel: „Respingem orice tentativă de agresiune”

Cuba se pregătește pentru un posibil atac militar din partea SUA. Preşedintele Diaz-Canel: „Respingem orice tentativă de agresiune”

R.M.
1 minut de citit Publicat la 13:23 14 Noi 2026 Modificat la 13:23 14 Noi 2026
profimedia-1120049264
Președintele Cubei, Miguel Díaz-Canel (în centru), și președintele Columbiei, Gustavo Petro (în dreapta), în timpul unei ceremonii de primire la Palatul Revoluției din Havana, pe 31 iulie 2026. Foto: Profimedia Images

Cuba se pregăteşte pentru un posibil atac militar din partea SUA, a declarat vineri preşedintele Miguel Diaz-Canel, ca urmare a unor afirmaţii ale preşedintelui american Donald Trump interpretate pe scară largă drept o ameninţare, relatează sâmbătă dpa, citată de Agerpres.

„Suntem hotărâţi să respingem orice tentativă de agresiune militară străină împotriva ţării noastre", a spus Diaz-Canel.

El a subliniat totuşi că ţara sa este paşnică şi nu reprezintă nicio ameninţare la adresa securităţii naţionale a SUA.

Întrebat joi de realizatorul radio Hugh Hewitt dacă ar lua în considerare o intervenţie militară pentru a „elibera” Cuba, Trump a răspuns: 

„Vreau să rezolv problema Cubei înainte de a pleca”.

Guvernul SUA a impus recent o serie de sancţiuni împotriva Cubei, înrăutăţind dramatic atât criza economică şi energetică a ţării care durează deja de ani zile, cât şi urgenţa umanitară în statul caraibian cu o populaţie de peste nouă milioane de persoane.

De asemenea, Donald Trump declarase în urmă cu aproximativ o lună și jumătate că e de părere că SUA vor schimba guvernul de la Havana fără să fie necesară o intervenție militară. 

Liderul american a spus că cele două state vor ajunge la o înțelegere, după ce cu doar câteva zile în urmă a provocat furia delegației Cubei de la Adunarea Generală de la ONU, când a spus că țara este „un stat eșuat”.

„Aş spune că noi şi Cuba vom ajunge la o înţelegere. Nu cred că vom avea nevoie de armată”, le-a declarat Trump jurnaliştilor la Casa Albă, potrivit Reuters. 

Administraţia Trump şi-a declarat deschis obiectivul de a schimba guvernul Cubei.

O blocadă petrolieră impusă de SUA, instituită la începutul acestui an, a supus ţara unei presiuni enorme, aceasta confruntându-se cu penurii de combustibil şi întreruperi ale alimentării cu energie electrică, agravate de starea precară a infrastructurii, aminteşte Reuters.

Statele Unite menţin embargoul asupra Cubei de peste 60 de ani, iar administraţia Trump a intensificat presiunile, după ce, în luna ianuarie, a recurs la armată pentru a-l înlătura de la putere pe preşedintele venezuelean Nicolas Maduro.

×
Fanatik
Antena Sport
Observator News
Longevity Magazine
TOP articole
x close