Antena 3 CNN Externe Un cuplu îşi anulează nunta, din cauza facturilor uriaşe la energie, în Austria: "Costurile fixe sunt de peste 2.000 de euro"

Un cuplu îşi anulează nunta, din cauza facturilor uriaşe la energie, în Austria: "Costurile fixe sunt de peste 2.000 de euro"

Doi îndrăgostiţi, care locuiesc în Austria, se văd nevoiţi să amâne cel mai frumos eveniment din viaţa lor, din cauza costurilor uriaşe la electricitate.

Un cuplu îşi anulează nunta, din cauza facturilor uriaşe la energie, în Austria: "Costurile fixe sunt de peste 2.000 de euro"
Sursa foto: Unsplash
de Redacția Antena 3 CNN    |    13 Ian 2023   •   15:54

Din cauza facturilor care ajung la mii de euro, un cuplu din Austria se gândeşte să renunţe la ceremonia de nuntă.

Cei doi trăiesc în Waizenkirchen, într-o locuinţă închiriată, şi au împreună trei copii.

În vârstă de 34 de ani, capul familiei spune că facturile enorme i-au făcut să se gândească dacă îşi mai permit să organizeze marele eveniment.

"Vrem să ne recuperăm nunta de la biserică, dar acum nu știm cum ne vom permite această sărbătoare", a declarat Daniel S., pentru "Kronen Zeitung", potrivit stiridiaspora.ro.

Mai mult, bărbatul spune că venitul familiei este de 2.700 de euro, în timp ce costurile fixe depăşesc 2.000 de euro.

"Costurile fixe sunt acum de peste 2.000 de euro. Și asta cu un venit de 2.700 de euro", a mai adăugat tânărul.

Președintele SPÖ din Austria Superioară, Michael Lindner, spune că oamenii sunt disperaţi şi cere o plafonare a prețurilor la electricitate și gaze, precum și o reducere a costurilor de încălzire în fața inflației.

"Oamenii primesc corespondență de la furnizorul de servicii energetice de stat cu facturi la prețul gazelor, care sunt de până la patru ori mai mari", a spus Michael Lindner.

De asemenea, vienezii se plâng şi de costurile mari la încălzire, oamenii fiind nevoiţi să plătească, pentru câţiva metri pătraţi, sume alarmant de mari.

"De acum încolo trebuie să plătesc rate lunare de 374 de euro - și asta nu include nici măcar energia electrică", a afirmat un pensionar din Viena.

×
Parteneri
Marele Premiu al Chinei | Tabloul complet al calificărilor
x close