De 1 Mai, Fidel Castro revine la putere

28 Apr 2007   •   14:46

De 1 Mai, Fidel Castro revine la putere
Liderul de la Havana, Fidel Castro, revine la putere chiar de ziua muncii, pe 1 Mai. Anunţul a fost făcut de preşedintele Boliviei, Evo Morales, care deţine informaţii din surse sigure că El Comandante îşi va prelua în curând prerogativele de şef al statului. În fiecare an de 1 Mai, Fidel Castro obişnuia să rostească un discurs în faţa naţiunii. Astfel, El Lider Maximo revine la putere, după o absenţă de zece luni. Deşi în ultima perioadă au circulat numeroase zvonuri despre revenirea lui Castro, preşedintele bolivian, Evo Morales, este foarte sigur că prietenul său revine la putere.

Chiar dacă nu şi-a încheiat convalescenţa după operaţia suferită în iulie anul trecut, El Comandante a fost foarte activ şi a vegheat permanent, din umbră, executivul condus de fratele său Raul Castro. Se pare că anul acesta, la Havana, ziua de 1 Mai va fi una specială. Sindicatele au anunţat deja o prezenţă masivă la defilările tradiţionale de Ziua Muncii. Peste şase milioane de cubanezi vor ieşi pe străzile Capitalei.

Antena 3

x close