Antena 3 CNN Externe Declarația lui Carles Puigdemont, după ce Spania a emis mandat de arestare pe numele lui: ”Sunt pregătit să candidez la alegerile din 21 decembrie”

Declarația lui Carles Puigdemont, după ce Spania a emis mandat de arestare pe numele lui: ”Sunt pregătit să candidez la alegerile din 21 decembrie”

Declarația lui Carles Puigdemont, după ce Spania a emis mandat de arestare pe numele lui: ”Sunt pregătit să candidez la alegerile din 21 decembrie”
04 Noi 2017   •   09:32

Fostul lider catalan Carles Puigdemont a declarat vineri că este pregătit să candideze în cadrul alegerilor anticipate din Catalonia programate pentru 21 decembrie, deşi se află în Belgia, iar o instanţă din Madrid a emis un mandat european de arestare pe numele lui.

"Ne considerăm un guvern legitim. Trebuie să existe o continuitate în a spune lumii ce se întâmplă în Spania ... Cu un guvern în închisoare, alegerile (din 21 decembrie) nu vor fi neutre, independente, normale. Îmi doresc o procedură de vot în cele mai bune condiţii posibile. Sunt pregătit să candidez ... este posibil să conduc o campanie electorală de oriunde, inclusiv din Belgia, pentru că trăim într-o lume globalizată", a spus Puigdemont, într-un interviu pentru postul belgian de televiziune RTBF.

Fostul şef al executivului regional din Catalonia, aflat în prezent la Bruxelles, a precizat că are încredere în instanţele belgiene şi a denunţat politizarea sistemului judiciar din Spania.

"Nu voi fugi de justiţie. Voi merge spre justiţie, dar o justiţie reală. Le-am spus avocaţilor mei să transmită sistemului judiciar belgian că sunt complet dispus să cooperez. Există o influenţă enormă a politicii asupra sistemului judiciar din Spania. Acest fapt este evident, nu există garanţii pentru un proces corect şi independent. Nu este normal să riscăm 30 de ani de închisoare, este incredibil de barbar, nu putem vorbi despre democraţie în aceste condiţii", a mai spus Puigdemont.

Sursă: Mediafax
×
Subiecte în articol: Carles Puigdemont Spania mandat arestare
Parteneri
Meteorologii au anunțat cât va ține frigul în România!
x close