Antena 3 CNN Externe Diaspora Ce a provocat moartea româncei crucificate. Detalii CUTREMURĂTOARE de la autopsie. Criminalul ar putea lucra într-un SPITAL

Ce a provocat moartea româncei crucificate. Detalii CUTREMURĂTOARE de la autopsie. Criminalul ar putea lucra într-un SPITAL

Ce a provocat moartea româncei crucificate. Detalii CUTREMURĂTOARE de la autopsie. Criminalul ar putea lucra într-un SPITAL
de O.P.    |    08 Mai 2014   •   05:30

 Andreea Cristina, românca violată şi crucificată în Italia, a murit, potrivit autopsiei, în urma unei hemoragii interne provocate de chinurile la care a fost supusă.

Criminalul este scund şi chel, are în jur de 60 de ani şi suferă de impotenţă. Portretul a fost alcătuit de psihologii criminalişti italieni, cu ajutorul altor femei, agresate în ultimii ani de acelaşi individ, dar care au scăpat cu viaţă.

Printre victimele criminalului se numără mai multe românce.

Românca de 26 de ani s-a stins după o agonie de doar câteva minute. Chinurile pe care le-a suferit, într-un loc pustiu de la periferia Florenţei, nu i-au lăsat nicio şansă de supravieţuire. Aşa au stabilit medicii legişti, după autopsia care a durat aproape cinci ore.

Criminalul nu era la primul atac: analiza urmelor de ADN îl încriminează pentru alte 8 atacuri din ultimii ani.

Probele au fost prelevate de pe banda adezivă pe care individul obişnuieşte să o rupă cu dinţii, pentru a-şi lega victimele. Banda era folosită, până de curând, în cel mai mare spital din Toscana. De aceea, anchetatorii nu exclud ca maniacul să lucreze chiar în spital.

Individul este cunoscut şi temut în rândul prostituatelor din Florenţa. Andreea Cristina nu aflase însă că zona era bântuită de un maniac sexual. Aşa că s-a dus, fără teamă, la întâlnirea cu bărbatul. O întâlnire de la care nu avea să mai revină.

Acum doi ani, o altă prostituată româncă, pe nume Marta, a fost agresată sexual exact în acelaşi fel. Individul a abandonat-o în miez de noapte, dezbrăcată şi legată de o bară.

O femeie, din Albania, a avut aceeaşi experienţă cu italianul devenit acum criminal.

Femeile care au supravieţuit atacului spun că bărbatul este impotent.

În opinia psihologilor, agresorul prezintă trăsăturile specifice unui criminal în serie.

×
Subiecte în articol: crime omoruri decese
Parteneri
Românii vor avea încă o zi liberă în plus în mini-vacanța de Paște
x close