O româncă în vârstă de 37 de ani a fost condamnată în Italia la 8 luni de închisoare cu suspendare, fiind găsită vinovată de sustragere de minor, după ce și-a dus fiul în România fără consimțământul tatălui.
Totul a început în anul 2022 când mama româncă nu readus copilul în Italia după o călătorie în România. Tatăl de cetăţenie albaneză a mers personal să-și ia fiul în perioada sărbătorilor, dar s-a întors în Italia cu mașina în provincia Siena, relatează La Nazione.
Femeia îl asigurase că fiul lor va reveni în Italia curând cu avionul pentru a evita disconfortul drumului lung, dar acest lucru nu s-a întâmplat.
Tatăl albanez a făcut tot posibilul să-și aducă băiețelul acasă, apoi după ce încercările sale au eşuat, acesta a depus o plângere penală şi a deschis şi un proces civil.
Procesul penal s-a încheiat şi, deşi procurorul a solicitat o pedeapsă de un an și jumătate de închisoare pentru româncă, judecătorul a dispus o condamnare mai blândă, adică de 8 luni cu suspendare. Prejudiciul fusese deja stabilit și acoperit în cadrul procesului civil.
Pe de altă parte, deși în instanța civilă fusese stabilită custodia comună a copilului, cu domiciliul acestuia la tată, avocații mamei au contestat deja decizia Tribunalului din Siena.