Antena 3 CNN Externe Directorul general Google, Larry Page, şi-a pierdut vocea

Directorul general Google, Larry Page, şi-a pierdut vocea

Directorul general Google, Larry Page, şi-a pierdut vocea
Sursa foto: Foto: INTACT Images/EPA
24 Iun 2012   •   14:11

Preşedintele Google, Eric Schmidt, a afirmat că directorul general Larry Page şi-a pierdut vocea şi nu va putea apărea în public pentru câteva săptămâni, CEO-ul anunţând ulterior că nu are vreo problemă serioasă, transmite Bloomberg,
   
Schmidt a afirmat că Page nu poate vorbi în public pentru moment, dar se va afla în continuare la conducerea companiei. Page a transmis un email angajaţilor în care îi anunţă că nu are probleme serioase.
   
Printre întâlnirile la care Page nu va participa se numără şi conferinţa cu analiştii privind rezultatele financiare ale Google din trimestrul al doilea, programată pentru luna viitoare.
   
Anunţul ar putea genera speculaţii privind starea de sănătate a directorului general, în principal din cauza perioadei îndelungate de "tăcere".
   
Google nu a stabilit încă data conferinţei cu analiştii pentru rezultatele din trimestrul al doilea, însă anul trecut întâlnirea a avut loc la jumătatea lunii iulie.
   
Contactat de Bloomberg, purtătorul de cuvânt al Google Niki Fenwick a refuzat să comenteze informaţiile.
   
Acţiunile Google au închis vineri în urcare cu 1,1%, însă sunt în scădere cu 12% de la înceutul anului.

×
Subiecte în articol: Google director ceo anunt voce sănătate sedinta
Parteneri
Cod galben de ploi, ninsoare şi vânt. Se strică vremea în toată ţara
x close