Publicația ucraineană Kyiv Independent a obținut de la o sursă a sa din interiorul guvernului de la Kiev textul integral al acordului pentru minerale pe care SUA l-a propus din nou și pe care Zelenski l-a acceptat în schimbul prezentării de către americani a unor garanții de securitate.
Guvernele de la Washington și Kiev au agreat acordul pe 25 februarie, marți, după ce negocierile anterioare au alimentat tensiuni puternice între cele două guverne.
Președintele Volodimir Zelenski urmează să meargă la Washington în săptămânile sau zilele care urmează pentru a semna acordul alături de Trump. Parafarea acordului ar putea să aibă loc chiar înainte de începutul lunii martie, pe 28 februarie, conform unui oficial ucrainean de rang înalt citat sub rezerva anonimatului.
Cum arată acordul
Textul integral al acordului Ucraina-SUA pentru minerale:
Acord bilateral stabilind termenii și condițiile pentru un fond de reconstrucție.
Întrucât Statele Unite ale Americii au furnizat un sprijin semnificativ financiar și material pentru Ucraina de când a început invazia Rusiei la scară largă în februarie 2022;
Întrucât poporul american dorește să investească alături de Ucraina într-o Ucraină suverană, liberă și sigură;
Întrucât Statele Unite ale Americii și Ucraina doresc o pace de durată în Ucraina și un parteneriat de durată între popoarele și guvernele lor;
Întrucât Statele Unite ale Americii și Ucraina recunosc contribuția pe care Ucraina a făcut-o la consolidarea păcii și securității internaționale prin abandonarea voluntară a celui de-al treilea cel mai mare arsenal de arme nucleare al lumii;
Întrucât Statele Unite ale Americii și Ucraina doresc să se asigure că acele state și persoane care au acționat advers față de Ucraina în conflict nu beneficiază de pe urma reconstrucța Ucrainei după o pace de durată;
Acum, prin urmare, guvernul Statelor Unite ale Americii și guvernul Ucrainei (fiecare, ca participant) intră în acest acord bilateral care stabilește termenii și condițiile Fondului de Reconstrucție și Investiții pentru a aprofunda parteneriatul între Statele Unite ale Americii și Ucraina, după cum urmează:
- Guvernele Ucrainei și Statelor Unite ale Americii, cu scopul obținerii unei păci de durată în Ucraina, intenționează să înființeze un Fond de Investiții pentru Reconstrucție, partenerii fiind la Fond prin proprietate comună, el va fi definit mai departe în Acordul pentru Fond. Proprietatea comună va lua în considerare contribuțiile reale ale participanților, așa cum au fost definiți ei în secțiunile 3 și 4. Fondul va fi gestionat în comun de reprezentanți ai guvernului Ucrainei și de reprezentanți ai Guvernului Statelor Unite ale Americii. Clauze mai detaliate care țin de guvernarea Fondului și operațiuni vor fi stabili într-un acord ulterior, care urmează să fie negociat imediat după intrarea în vigoare a acestui acord bilateral. Procentajul maxim de proprietate al intereselor financiare ale Fondului care să fie deținut de guvernul Statelor Unite ale Americii și autoritatea reprezenanților guvernului său vor fi bazate pe legile aplicabile în Statele Unite. Niciun participant nu va vinde, transfera sau renunța în alt fel, direct sau indirect, la vreo porțiune din proprietatea sa asupra Fondului fără acordul scris în prealabil al celuilalt participant.
- Fondul va colecta și reinvesti fondurile care se contribuie la Fond, minus costurile Fondului, și va obține venituri prin monetizarea tuturor activelor relevante deținute de guvernul ucrainean (fie că sunt deținute direct sau indirect), așa cum au fost definite în secțiunea 3.
- Guvernul Ucrainei va contribui la fond 50 la sută din toate veniturile obținute din monetizarea ulterioară a activelor de resurse naturale, definite ca depozite de minerale, hidrocarburi, petrol, gaze naturale și alte materiale ce pot fi extrase, infrastructureă relevantă pentru activele de resurse naturale, așa cum au fost agreate ele de cei doi participanți, și așa cum vor mai fi descrise și în Acordul pentru Fond. Pentru a evita dubiile, viitoare surse de venituri nu includ și resursele curente de venituri, care sunt deja parte a bugetelor de venituri generale ale Ucrainei. Calendarul, dimensiunea și sustenabilitatea contribuțiilor vor fi definite pe larg în Acordul de Fond. Fondul, la discreție, va putea credita sau ceda guvernului Ucrainei costuri reale create din proiecte dezvoltate nou din care Fondul primește venituri. Contribuțiile făcute la Fond vor fi reinvestite cel puțin anual în Ucraina pentru a promova siguranța, securitatea și prosperitatea Ucrainei, ele fiind definite mai pe larg în Acordul de Fond. Acordul de Fond va prescrie și viitoare distribuții.
- Respectând legile în vigoare în Statele Unite, guvernul Statelor Unite va menține un angajament financiar pe termen lung pentru dezvoltarea unei Ucrainei stabile și prospere economic. Contribuții ulterioare ar putea fi formate din fonduri, instrumente financiare și alte active tangibile sau intangibile, critice pentru reconstrucția Ucrainei.
- Procedura de investiție la Fond va fi creată în așa fel încât să investească în proiecte din Ucraina și să atragă investiții pentru a crește dezvoltarea, procesarea și monetizarea tuturor activele ucraineni publice și prviate, incluzând, dar nefiind limitate doar la depozite de minerale, hidrocarburi, petrol, gaze naturale și alte materiale ce pot fi extrase, infrastructură, porturi și companii deținute de state, așa cum ar putea fi ele descrise, ulterior în Acordul de Fond. Guvernul Statelor Unite ale Americii și guvernul Ucrainei intenționează ca procedura de investiții să ducă la oportunități noi pentru distribuirea unor noi fonduri și pentru o reinvestiție mai mare, pentru a asigura o ofertă suficientă de capital în vederea reconstrucției Ucrainei, așa cum se stabilește în Acordul de Fond. Participanții își rezervă dreptul de acționa așa cum văd necesar pentru a proteja și a maximiza valoarea intereselor lor economice din Fond.
- Acordul de Fond va include clauze și garanții adecvate, inclusiv cele necesare pentru a asigura că orice obligații ale guvernului Ucrainei față de terți, cum ar fi obligații pe care trebuie să le respecte în viitor, nu vând, cedează, angajează sau îngreunează în vreun fel contribuțiile guvernului Ucrainei la Fond, sau activele prin care astfel de contribuții sunt obținute, sau felul în care Fondul dispune de fonduri. În redactarea Acordului de Fond, participanții vor tinde să evite conflictele cu obligațiile Ucrainei în ce privește aderarea sa la Uniunea Europeană sau cu obligațiile sale din aranjamente existente cu instituții financiare internaționale sau alți creditori oficiali.
- Acordul de Fond va furnzia, inter alia (n. red. Lat. – printre altele) o recunoaștere că Acordul de Fond și activitățile furnizate în el sunt de natură comercială. Acordul de Fond va fi ratificat de Parlamentul Ucrainei conform legilor Ucrainei.
- Acordul de Fond va avea grijă să aibă mecanisme de control care să facă imposibilă slăbirea, încălcarea sau ocolirea sancțiunilor și altor măsuri restrictive
- Textul Acordului de Fond va fi dezvoltat fără amânare de grupuri de lucru conduse și autorizate de reprezentanții guvernului Ucrainei și guvernului Statelor Unite ale Americii. Persoanele de contact responsabile pentru pregătirea Acordului pe baza acordului Bilateral sunt – din partea Guvernului Statelor Unite ale Americii – Departamentul Trezoreriei, din partea guvernului Ucrainei – Ministerul Finanțelor și Ministerul Economiei.
- Acest Acord Bilateral și Acordul de Fond vor constitui elemente fundamentale ale arhitecturii acordurilor bilaterale și multilaterale, dar și ale pașilor concreți pentru a stabili o pace de durată, pentru a consolida securitatea economică și pentru a reflecta obiectivele asumate în preambulul acestui Acord Bilateral. Guvernul Statelor Unite sprijină eforturile Ucrainei pentru obținerea unor garanții de securitate necesare pentru a obține o pace de durată. Guvernul Statelor Unite ale Americii și guvernul Ucrainei se angajează să promoveze o pace durabilă. Participanții vor căuta să identifice care sunt pașii necesari pentru a-și proteja investițiile mutuale, așa cum au fost ele definite în Acordul de Fond.
- Acest Acord Bilateral este obligatoriu și va fi implementat de fiecare participant în funcție de procedurile sale interne. Guvernul Statelor Unite ale Americii și guvernul Ucrainei se angajează să meargă înainte de îndată pentru negocierea Acordului de Fond.