Antena 3 CNN Externe Documentul care a dezvăluit cum i-au spionat canadienii pe brazilieni. "Acest caz este extrem de grav"

Documentul care a dezvăluit cum i-au spionat canadienii pe brazilieni. "Acest caz este extrem de grav"

Documentul care a dezvăluit cum i-au spionat canadienii pe brazilieni. "Acest caz este extrem de grav"
Sursa foto: Foto: www.trunews.com
07 Oct 2013   •   16:42
Autorităţile din Canada au spionat comunicaţiile Ministerului brazilian al Minelor şi Energiei, arată documente ale serviciilor de informaţii canadiene, dezvăluite de televiziunea Globo.

Potrivit AFP, documentele, care provin de la Centrul de securitate a telecomunicaţiilor Canada (CSTC), au fost date publicităţii de fostul analist american Edward Snowden.

Documentele arată o schemă detaliată a comunicaţiilor ministerului, care include apeluri telefonice, mesaje electronice şi navigări pe Internet.

Ministrul brazilian Minelor şi Energiei Edilson Lobao a apreciat că "acest caz este unul grav”, întrucât Canada are interese importante în Brazilia, în special în domeniul minier.

"Sunt numeroase firme canadiene care sunt interesate să facă afaceri în ţara noastră. Dar eu nu pot spune dacă interesul de a ne spiona vine de aici, pentru a favoriza interesele anumitor firme în afaceri", a adăugat Lobao.

Programul de spionaj canadian, numit Olympia, supraveghea comunicaţiile ministerului ca să verifice contactele Braziliei "cu alte grupuri decât Petrobras, în Brazilia sau în străinătate".

Unul dintre documente semnalează astfel apeluri ale ministerului către alte ţări, în America Latină dar şi în Africa de Sud şi Orientul Mijlociu, precum şi către Organizaţia latino-americană a Energiei (Olade).

În documentele prezentate de TV Globo există şi sfaturi despre cum să se amelioreze spionajul în Brazilia, inclusiv o sugestie ca agenţia canadiană de informaţii să lucreze cu grupul TAO, numele de cod al unei unităţi de spionaj de elită americane.


×
Subiecte în articol: Edward Snowden
Parteneri
Noua fabrică din România care se deschide după Paște
x close