Antena 3 CNN Externe Europenii sunt împotriva imigraţiei ilegale

Europenii sunt împotriva imigraţiei ilegale

1 minut de citit Publicat la 10:07 25 Mai 2007 Modificat la 10:07 25 Mai 2007
Europenii sunt împotriva imigraţiei ilegale
Un sondaj de opinie atestă că majoritatea britanicilor, italienilor şi germanilor consideră că sunt prea mulţi imigranţi ilegali în ţările lor. Potrivit acestui sondaj, 67% din britanicii consultaţi, 55% din italienii supuşi sondajului de opinie şi 55% din subiecţii germani au declarat că sunt împotriva acceptării pe teritoriile lor naţionale a unui număr atât de mare de imigranţi fără acte în regulă.

În acelaşi sens s-au pronunţat 45% din persoanele consultate în Spania şi 32%, în Franţa. Peste Ocean, 35% din americani s-au arătat revoltaţi de numărul mare de imigranţi ilegali aflaţi în ţara lor. O largă majoritate a populaţiei din aceste ţări ? 80% din britanicii supuşi sondajului şi 62% din francezi - au cerut instituirea unei cote de imigrare.

În fine, 80% din italieni, 79% din britanici, 70% din germani, 62% din francezi şi 60% din spanioli au considerat că ajutoarele sociale nu ar trebui atribuite imigranţilor ilegali.

Pe de altă parte, procesul de integrare a imigranţilor a fost un eşec în opinia a 50% din britanici, a 56% din francezi, a 52% din italieni şi a 58 la sută din germani, în timp ce pentru 62% din spanioli integrarea imigranţilor nu a fost nici eşec, nici succes.

Totodată, majoritatea italienilor, britanicilor şi germanilor s-au pronunţat pentru expulzarea imigranţilor ilegali, indiferent de situaţia lor familială.

Rompres

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close