Antena 3 CNN Externe Explozie devastatoare într-un cartier periferic din San Francisco (VIDEO)

Explozie devastatoare într-un cartier periferic din San Francisco (VIDEO)

Explozie devastatoare într-un cartier periferic din San Francisco (VIDEO)
Sursa foto: Foto: San Francisco Chronicle
10 Sep 2010   •   12:35

O explozie puternică a avut loc într-un cartier rezidenţial al oraşului american San Francisco. Cel puţin o persoană a decedat, iar alte 20 au fost rănite, aceste date urmând a fi actualizate, potrivit San Francisco Chronicle.

Autorităţile au evacuat localnicii. Incendiul s-a extins şi la o pădure din apropiere. Potrivit anchetatorilor, nu este vorba despre un atentat sau vreun avion prăbuşit iar vecinătatea cu aeroportul este întâmplătoare.

Jeff Smith, purtătorul de cuvânt al companiei PG&E - Pacific Gas and Electric Company (cea mai mare companie de distribuţie de gaz din California), a declarat că explozia a fost, cel mai probabil, declanşată de deteriorarea unei conducte a companiei, fără a cunoaşte însă motivul distrugerii acelei conducte.

"Dacă se va constata oficial că noi suntem responsabili de acestă tragedie, vom despăgubi toate victimele incidentului conform legii." a declarat Smith.

Antena3.ro

×
Subiecte în articol: explozie San Francisco incendiu
Parteneri
Cutremur, în această dimineață, la graniță cu România!
x close