Antena 3 CNN Externe O femeie a murit înainte de nunta fiicei sale, după ce a luat un medicament pentru slăbit

O femeie a murit înainte de nunta fiicei sale, după ce a luat un medicament pentru slăbit

O femeie a murit înainte de nunta fiicei sale, după ce a luat un medicament pentru slăbit intens promovat pe internet, din dorința de a arăta mai bine la marele eveniment.

O femeie a murit înainte de nunta fiicei sale, după ce a luat un medicament pentru slăbit
Sursa foto: Getty Images I Jose Luis Pelaez Inc
de Georgiana Adam    |    08 Noi 2023   •   21:36

Trish Webster, o femeie din Australia, a vrut să dea jos câteva kilograme înainte de nuntă și a luat Ozempic, un produs dedicat diabeticilor, dar mulți îl folosesc pentru slăbit, în ciuda faptului că este emisă o alertă în întreaga lume.

Femeia avea 56 de ani și a avut încredere în medicament, după ce mai multe persoane influente îl recomandau tuturor celor care își doreau să scape de kilogramele în plus.

După ce a dat jos 15 kilograme, starea de sănătate a acesteia a început să se degradeze. 

Pe data de 16 ianuarie, soțul a găsit-o căzută, în timp ce din gură i se scurgea un lichid maroniu. Bărbatul a povestit că și-a dat seama că femeia nu respira și a început manevre de resuscitare.

Cu toate acestea, femeia a murit în acea noapte. Medicii au stabilit că decesul a fost cauzat de o boală gastro-intestinală acută.

”Dacă am fi știut ce urma să se întâmple, nu ar mai fi luat acest medicament. N-am crezut niciodată că poți muri din cauza asta”, a spus soțul îndurerat, notează New York Post.

Deși oficial moartea lui Webster nu a fost legată de folosirea Ozempic și Saxenda, soțul ei dă vina pe aceste medicamente.

Ozempic funcționează prin imitarea unui hormon natural care îi face pe oameni să se simtă sătui mai mult timp. Problemele apar dacă medicamentul provoacă blocaj intestinal. FDA a primit în septembrie 18 reclamații în acest sens.

Producătorul Ozempic Novo Nordisk este dat în judecată în SUA pe motiv că medicamentul poate provoca probleme gastro-intestinale severe, cum ar fi "paralizia stomacală", care pot duce la deces.

×
Parteneri
Mesaj RO-Alert în Slănic Prahova: ”Părăsiți zona!”
x close