Frattini a apreciat că acordurile bilaterale cu statele membre ale Uniunii Europene sau companiile aeriene vor slăbi protecţia datelor, întrucât acestea vor dispune de mai puţine mecanisme pentru a negocia cu Washingtonul. "Vă puteţi imagina puterea de negociere a unor companii private ca Iberia, Alitalia sau Air France, în cadrul negocierilor cu Statele Unite, privind drepturile de aterizare", a afirmat acesta, conform Mediafax.
Comisarul Frattini a precizat că Executivul european încearcă să obţină angajamente solide ale Washingtonului, privind modul în care sunt utilizate datele, iar un acord UE-SUA ar garanta că regulile sunt identice în toate cele 27 de state membre. El a mai spus că, săptămâna aceasta, va încerca să obţină angajamentul lui Chertoff privind încheierea unui acord UE-SUA, înainte de expirarea celui temporar.
Pentru a oferi asigurări pasagerilor cu privire la protecţia datelor, Uniunea Europeană vrea să schimbe sistemul prin care autorităţile americane preiau informaţiile din bazele de date ale companiilor aeriene, cu unul în care transportatorii transmit datele specifice. Frattini a mai spus că Uniunea Europeană ar putea cere reducerea numărului de informaţii acordate autorităţilor americane în cadrul noului acord.
Antena3.ro
Ştiri video recomandate