Germania se confruntă cu o "catastrofă naţională"

de G.S.    |    09 Iun 2013   •   13:07
Germania se confruntă cu o "catastrofă naţională" Foto: Agerpres/AP
Mii de salvatori, militari şi voluntari luptau diminică, în Germania, împotriva celor mai grave inundaţii din ultimii peste zece ani, calificate drept o "catastrofă naţională" de către o deputată CSU, după ce au antrenat evacuarea a mii de persoane, relatează AFP, conform Mediafax.
Atenţia se concentrează asupra oraşului Magdebourg, în Saxonia-Anhalt (est), inundat de Elba, alimentată săptămâna trecută de precipitaţii importante în Cehia.
Nivelul fluviului, la Magdebourg, a atins 7,45 metri duminică dimineaţa, cu doi metri peste nivelul obişnuit şi mai mare decât la ultimele inundaţii importante, în 2002, au anunţat autorităţile locale.
Aproape 3.000 de locuitori au fost evacuaţi din cartierul Rothensee, unde sute de militari acţionau la consolidarea unui dig de protecţie a unei instalaţii electrice cruciale, cu scopul de a împiedica noi întreruperi ale curentului în oraş.
Alte cartiere au fost evacuate în apropiere de Barby, la confluenţa Elbei cu râul Saale. La câţiva kilometri depărtare, o parte a celor aproximativ 8.000 de locuitori din Aken şi-au părăsit domiciliul la bordul unor vehiculemilitare sau ambulanţe.
Preşedintele german Joachim Gauck urma să efectueze duminică vizite în oraşe afectate de inundaţii, în Saxonia şi Saxonia-Anhalt şi să participe la o slujbă religioasă alături de salvatori şi locuitori din Halle (est).
Guvernul cancelarului Angela Merkel pregătea o reuniune de criză cu conducători din landuri, în vederea discutării repartiţiei costurilor inundaţiilor, scrie cotidianul german Leipziger Volkszeitung în ediţia de luni.
"Ne confruntăm cu o catastrofă naţională", a declarat pentru ziar Gerda Hasselfeldt, o deputată din cadrul partidului conservator CSU din Bavaria, altă regiune dur afectată de inundaţii.
Oraşul bavarez Passau a fost afectat în urma creşterii nivelului apelor Dunării şi a doi afluenţi ai acesteia, care se întâlnesc în acest oraş, la frontiera cu Austria. Revărsarea a lăsat, săptămâna trecută, mii de clădiri în noroi.
Revărsarea Dunării a afectat de asemenea Austria, Slovacia, iar în prezent Ungaria, unde apele fluviului urmează să atingă nivelul maxim, la Budapesta, duminică seara.

Parteneri
sati
x close