Antena 3 CNN Externe Gruparea Statul Islamic acceptă ca Boko Haram să i se supună

Gruparea Statul Islamic acceptă ca Boko Haram să i se supună

Gruparea Statul Islamic acceptă ca Boko Haram să i se supună
12 Mar 2015   •   23:20

Organizația jihadistă Statul Islamic (SI) a acceptat ca grupul islamist nigerian Boko Haram să i se supună, potrivit unei înregistrări audio difuzate joi pe rețele sociale și prezentată ca un discurs al purtătorului de cuvânt al SI, Abu Mohammed al-Adnani, relatează AFP şi preluat de AGERPRES.

"Vă anunțăm vestea bună a extinderii califatului în Africa de Vest după ce califul... a acceptat jurământul de credință al fraților noștri din grupul sunit pentru predicație și jihad", numele arab al Boko Haram, care a anunțat la începutul lunii martie că a jurat credință organizației extremiste.

În înregistrarea de treizeci de minute, Adnani le cere musulmanilor "să se ducă în Africa de Vest pentru a se alătura fraților noștri care luptă acolo".

Grupul Boko Haram, al cărui număr de combatanți este evaluat la câteva mii, și-a multiplicat atentatele sângeroase în marile orașe din nordul Nigeriei și masacrele de săteni în zone îndepărtate, în această țară și uneori în statele vecine.

SI, care a cucerit teritorii vaste în Irak și din iunie zone întinse în Siria vecină, a declarat acolo un califat.



×
Subiecte în articol: gruparea stat islamic Boko Haram
Parteneri
Ministrul Agriculturii, prima reacție în scandalul puilor vopsiţi
x close