Antena 3 CNN Externe Israel desfăşoară noi atacuri în Gaza, după ce un soldat a fost ucis

Israel desfăşoară noi atacuri în Gaza, după ce un soldat a fost ucis

Israel desfăşoară noi atacuri în Gaza, după ce un soldat a fost ucis
Sursa foto: miscarea hamas
28 Ian 2009   •   00:31

Israel a desfăşurat un atac aerian asupra Fâşiei Gaza marţi, după ce militanţi palestinieni au omorât un soldat israelian într-un atac cu bombă, iar fragilul pact de încetare a focului pare la un pas de colaps.
Trei alţi soldaţi israelini au fost răniţi în momentul în care un dispozitiv exploziv a sărit în aer în aproprierea unei patrule la graniţa cu Gaza. Nici un grup palestinian nu a revendicat atacul şi nici nu era foarte clar dacă bomba a fost plasată în acea locaţie după încetarea ostilităţilor dintre Israel şi Fâşia Gaza.
Ministrul israelian al Apărării, Ehud Barak a calificat faptul ca ?un incident serios ce nu poate fi acceptat?.
Drept urmare a ordonat un atac aerian asupra unui militant Hamas în sudul oraşului Khan Younis. De asemenea, soldaţi israelieni au trecut pentru scurt timp graniţa în căutarea atacatorilor. Un palestinian de 27 de ani, despre care se crede că era fermier, a fost ucis în schimbul de focuri cu Hamas, iar alţi doi au fost răniţi.
Unul din liderii Hamas, Mushir al-Masri, aprecia că Israel este vinovat pentru continuarea violenţelor în Gaza: ?zioniştii sunt vinovaţi pentru orice agresiune?, a punctat acesta.
Palestinienii ce locuiesc în zona unde s-au produs incidentele de marţi au declarat că s-au auzit focuri puternice de arme şi au văzut elicopterele israeliene în aer. De asemenea, la puţin timp după, un avion a survolat zona, ca semn de avertisment.
În plus, miercuri dimineaţă, două avioane israeliene au bombardat tunelurile din Gaza, prin care se face contrabandă cu Egiptul. Distrugerea acestora a fost unul din obiectivele războiului de 22 de zile. Cu toate acestea, la puţin timp după retragerea trupelor de la Tel Aviv, traficul prin tuneluri a fost reluat.
Antena3.ro

×
Parteneri
Ministrul Muncii anunță calendarul livrării pensiilor înainte de Paște
x close