Antena 3 CNN Externe Israel. Fratele preşedintelui este acuzat de hărţuire

Israel. Fratele preşedintelui este acuzat de hărţuire



Israel. Fratele preşedintelui este acuzat de hărţuire
13 Mar 2007   •   17:59

Un nou scandal sexual ia amploare în Israel, de această dată de hărţuire fiind acuzat Lior Katzav, fratele preşedintelui Moshe Katzav, suspendat temporar din funcţie din acelaşi motiv. În urmă cu trei săptămâni, o femeie, dintr-o altă ţară, aflată la muncă în Israel, s-a prezentat la Serviciul de imigrări şi a relatat că în urmă cu doi ani a fost hărţuită sexual de către Lior Katzav, în timpul când servea la un restaurant din sudul Israelului. Împotriva fratelui preşedintelui israelian a fost deschisă o anchetă.

De asemenea, autorităţile au verificat cu ajutorul detectorului de minciuni dacă femeia spune adevărul. Concluzia: nu minte. Surse ale poliţiei au confirmat că pe numele lui Lior Katzav a fost trimisă o citaţie pentru interogare. Acesta susţine însă că este nevinovat şi califică întreaga poveste drept o 'invenţie de la un capăt la altul' şi un 'scenariu absurd'.

Într-un interviu pentru Ynet, Lior Katzav a declarat: 'Încă o istorie inventată. Este trist că fiecare infractor reţinut de poliţie se consideră dator să spună în apărarea sa că de toate se face vinovată familia Katzav. Această istorie, ca şi precedentele nu are nimic comun cu realitatea.'

Fratele preşedintelui israelian a precizat în interviul menţionat că firma sa de avocatură reprezintă interesele proprietarilor cafenelei unde lucrează femeia care îl acuză de hărţuire sexuală. El a negat însă orice legătură între aceştia şi angajata lor.

Rompres

×
Parteneri
De la 1 iulie, se scumpesc carburanţii. Cu cât va plăti mai mult un şofer
x close