Antena 3 CNN Externe Israel. Shimon Peres candidează la preşedinţie

Israel. Shimon Peres candidează la preşedinţie

Israel. Shimon Peres candidează la preşedinţie
28 Mai 2007   •   15:29

Premierul israelian Ehud Olmert a anunţat că Shimon Peres va fi candidatul din partea partidului de centru Kadima la alegerile prezidenţiale. "I-am transmis lui Peres că îi voi sprijini candidatura la preşedinţie şi voi face tot posibilul pentru ca el să fie ales şi să devină viitorul şef de stat", a precizat Olmert în faţa membrilor grupului parlamentar al partidului său.

Peres, în vârstă de 83 de ani, îşi va prezenta candidatura oficială cel târziu la 3 iunie, alegerile prezidenţiale urmând să se desfăşoare la 13 iunie. Acesta deţine premiului Nobel pentru Pace, este în prezent numărul doi în Cabinetul Olmert, după ce a deţinut funcţia de premier şi decanul de vârstă al Parlamentului. Potrivit sondajelor, el se bucură de o mare popularitate în Israel şi în străinătate.

Dacă îşi va confirma candidatura, el îi va succeda în funcţie lui Moshe Katzav, al cărui mandat de şapte ani se va încheia în iulie. Katzav a căzut în dizgraţie din cauza presupusei sale implicări într-un caz de viol şi hărţuire sexuală şi riscă 16 ani de închisoare, dacă va fi inculpat.

Antena3.ro

×
Parteneri
Avertizare meteo ANM de furtuni severe în România
x close