Antena 3 CNN Externe Judecătorul francez care l-a inculpat pe Sarkozy, ameninţat cu moartea

Judecătorul francez care l-a inculpat pe Sarkozy, ameninţat cu moartea

Judecătorul francez care l-a inculpat pe Sarkozy, ameninţat cu moartea
Sursa foto: Foto: Agerpres
de S.T.    |    28 Mar 2013   •   08:36

O scrisoare de ameninţare, conţinând muniţie, vizându-l pe judecătorul de instrucţie francez Jean-Michel Gentil, cel care l-a inculpat pe fostul preşedinte Nicolas Sarkozy în cazul Bettencourt, a fost primită miercuri la Parchetul Bordeaux, potrivit AFP.
   
Ameninţările au fost dezvăluite de către Sindicatul magistraturii. Mai mulţi membri din cadrul acestuia au fost vizaţi de această scrisoare, confirmată şi de alte surse.
   
Într-un comunicat, Sindicatul magistraturii anunţă "că, în urma unor declaraţii de indignare, chiar injurioase, din partea anumitor politicieni, după inculparea lui Nicolas Sarkozy, în urma punerii în discuţie a imparţialităţii unuia dintre magistraţi însărcinaţi cu dosarul (Gentil) de către Thierry Herzog, avocatul lui Nicolas Sarkozy, acest magistrat a primit o scrisoare ce conţine cartuşe oarbe, ameninţându-l în mod clar cu moartea pe el, rude ale sale şi membri ai Sindicatului Magistraturii, din care ar face parte".

Dacă va fi găsit vinovat, Nicolas Sarkozy ar putea petrece ani buni la PUŞCĂRIE
  
Gentil şi cei doi colegi ai săi l-au inculpat pe Sarkozy pentru abuzarea de slăbiciunea Lilianei Bettencourt joia trecută.

Potrivit site-ului Sud Ouest.fr, cei doi colegi ai judecătorului, Cécile Ramonatxo şi Valérie Noël, au primit şi ei scrisori de ameninţare, o informaţie neconfirmată până miercuri seara.

Citeşte şi:

Carla Bruni-Sarkozy afirmă că acuzarea soţului ei este "foarte dureroasă" pentru familie

×
Subiecte în articol: amenintari cu moartea Nicolas Sarkozy
Parteneri
Companiile aeriene impun o nouă regulă pentru pasageri
x close