Antena 3 CNN Externe Lee Jae-myung, marele rival al fostului președinte sud-coreean demis, a câștigat alegerile prezidențiale, conform proiecțiilor

Lee Jae-myung, marele rival al fostului președinte sud-coreean demis, a câștigat alegerile prezidențiale, conform proiecțiilor

Adrian Dumitru
2 minute de citit Publicat la 17:00 03 Iun 2025 Modificat la 17:03 03 Iun 2025
Lee Jae-myung salută cu mâna ridicată
Lee Jae-myung ar urma să devină noul președinte al Coreei de Sud. Foto: Getty Images

Liderul opoziției sud-coreene, marele rival al fostului președinte demis Yoon, Lee Jae-myung, este pe cale să devină noul președinte al țării după alegerile care au avut loc miercuri, relatează CNN. Conform exit-poll-ului de după închiderea urnelor în Coreea de Sud, proiecția este că Lee va deveni noul președinte al țării.

Venind din rândurile Partidului Democrat, o formațiune centristă, Lee s-a profilat ca principalul adversar al fostului președinte Yoon, împotriva căruia a și candidat la alegerile precedente.

Proiecțiile arată că Lee va câștiga alegerile cu 51,7% din voturi, în timp ce rivalul său din partea Partidului Puterii Poporului, formațiunea conservatoare a fostului președinte Yoon, Kim Moon-soo va obține doar 39,3% din voturi. Rezultatele oficiale nu au fost anunțate încă, însă la alegerile precedente exit-poll-ul a reușit să prevadă cu acuratețe rezultatul final.

După aceste alegeri, Coreea de Sud ar putea să ajungă din nou, într-un final, la o formă de stabilitate politică, după aproape opt luni de haos și instabilitate generate după încercarea fostului președinte Yoon de a impune legea marțială în luna decembrie a anului trecut.

Ulterior, această încercare eșuată a dus la o criză constituțională uriașă și la demiterea ulterioară a președintelui prin procedură parlamentară și cu votul unanim al Curții Constituționale de la Seul.

Prezența la aceste alegeri a fost de 79,3%, conform Comisiei Electorale Naționale.

Deși este un personaj controversat în politica coreeană, Lee s-a detașat repede de restul candidaților pentru a deveni favoritul, în ciuda alegațiilor de corupție și abuz de putere împotriva lui.

Dacă el va câștiga alegerile, învestirea sa ar putea avea loc chiar săptămâna viitoare.

Cine este Lee Jae-myung

Lee a fost muncitor în fabrică încă de când era copil și provine dintr-o familie săracă – înainte de a intra în politică, a fost avocat pentru drepturile omului. La începutul carierei sale politice, el a fost ales primar al orașului Seongnam, o urbe de un milion de locuitori.

Ulterior, a fost numit guvernator al provinciei Gyeongi și mai târziu a fost ales parlamentar. În 2022, a pierdut la diferență mică alegerile prezidențiale în fața lui Yoon Suk-yeol.

În ianuarie 2024, el a supraviețuit unei tentative de asasinat – un bărbat l-a înjunghiar în gât în timpul unui eveniment public în orașul Busan.

La sfârșitul aceluiași an, în timpul crizei produse de anunțul legii marțiale, el a ajuns din nou pe prima pagină a ziarelor după ce s-a numărat printre parlamentarii care s-au opus ferm legii marțiale și au mers la parlament să o răstoarne în ciuda faptului că clădirea era ocupată de soldați.

S-a filmat în timp ce sărea gardul clădirii pentru a merge să voteze, iar acel video s-a viralizat și a fost urmărit de zeci de milioane de ori.

În campanie, Lee s-a aflat de multe ori în fața oamenilor din spatele unui geam antiglonț și purtând vestă kevlar. El a promis reforme politice și economice – inclusiv o restrângere a puterii președintelui de a decreta legea marțială, dar și revizuire a constituției pentru a permite două mandate prezidențiale succesive de câte patru ani, în loc de un singur mandat de cinci ani, cum este în prezent.

La fel ca predecesorii săi din Partidul Democrat, Lee susține detensionarea relației cu Coreea de Nord și depunerea de eforturi pentru denuclearizarea acestei. Consilierii săi spun că drepturile omului vor fi elementul central al discuțiilor cu Nordul.

Totuși, Lee este și un personaj învăluit în controverse – are mai multe procese în desfășurare pentru acuzații de luare de mită și corupție.

Anterior, el a fost condamnat pentru încălcarea legilor electorale pentru că a făcut o afirmație falsă în timpul unei dezbateri la ultimele alegeri. Lee susține că acuzația este „motivată politic”.

×
x close