Antena 3 CNN Externe Lege contra teroriştilor din Franţa. Vezi cum sunt pedepsiţi cei antrenaţi să ucidă

Lege contra teroriştilor din Franţa. Vezi cum sunt pedepsiţi cei antrenaţi să ucidă

Lege contra teroriştilor din Franţa. Vezi cum sunt pedepsiţi cei antrenaţi să ucidă
Sursa foto: Foto: sluggerotoole.com
de S.T.    |    22 Dec 2012   •   16:48

Legea în privinţa securităţii şi terorismul, ce permite judecarea francezilor care comit acte de terorism în străinătate sau a celor care pleacă în străinătate pentru a se antrena pentru jihad, a fost promulgată vineri de preşedintele Francois Hollande şi publicată sâmbătă în Monitorul Oficial, informează France Presse.

Potrivit textului legii, un francez plecat să se antreneze într-o tabără, chiar dacă nu a comis niciun act condamnabil în Franţa, chiar dacă nu a crescut pe teritoriul francez, va putea fi urmărit penal pentru asociere cu criminali având legătură cu o organizaţie teroristă, delict pedepsit cu 10 ani de închisoare şi amendă de 225.000 de euro.

De asemenea, proiectul de lege prevede prelungirea dispoziţiilor temporare ale legii din 23 ianuarie 2006, permiţând în special monitorizarea datelor de telefonie şi internet.

Textul a fost adoptat prin larg consens de parlament la 12 decembrie.

Serviciile de informaţii franceze estimează că zeci de francezi s-au deplasat în zone tribale frontaliere între Afganistan şi Pakistan pentru a lupta sau a se antrena pentru jihad.

×
Subiecte în articol: Franta Securitate francezi jihad
Parteneri
Cât costă coșul de cumpărături cu două săptămâni înainte de Paște
x close