Antena 3 CNN Externe Un bărbat și-a executat prin împușcare fratele, cumnata și nepoții minori, în Sicilia. Motivul care l-a împins să comită măcelul

Un bărbat și-a executat prin împușcare fratele, cumnata și nepoții minori, în Sicilia. Motivul care l-a împins să comită măcelul

Un bărbat de 48 de ani i-a împușcat mortal pe cei patru membri ai familiei fratelui său, anunță presa din Italia.

Un bărbat și-a executat prin împușcare fratele, cumnata și nepoții minori, în Sicilia. Motivul care l-a împins să comită măcelul
Sursa foto: hepta
de Georgiana Adam    |    26 Ian 2022   •   16:39

Drama s-a petrecut miercuri în localitatea italiană Licata din provincia italiană Agrigento (Sicilia). 

Agresorul se numește Angelo Tardino.

El s-a sinucis după comiterea crimelor.

Victimele sale sunt Diego Tardino, de 44 de ani, soția acestuia, Alexandra Angela Ballacchino, de 39 de ani și fiii cuplului, în vârstă de 11 și 15 ani.

Cei patru au fost împușcați la domiciliul lor din via Riesi, cartierul Safarello, situat la marginea orașului.

Furie ucigașă: atacatorul și-a omorât fratele, apoi i-a căutat pe membrii familiei acestuia

Potrivit unei prime reconstituiri relatate de presa italiană, Angelo Tardino și-a ucis fratele în toiul unei dispute violente cu acesta din urmă.

Diego Tardino a fost omorât chiar în ușa casei sale.

Fratele asasin și-a căutat apoi cumnata și nepoții prin locuință până i-a găsit și împușcat, pe rând.

Criminalul a fugit de la locul faptei.

El a fost contactat telefonic de carabinieri. În timp ce forțele de ordine încercau să îl convingă să se predea, Angelo Tardino s-a împușcat.

Bărbatul nu a murit pe loc. A fost transportat cu elicopterul la spitalul Sant’Elia din Caltanissetta, unde medicii nu i-au mai putut salva viața.

Potrivit declarațiilor făcute de vecini, cei doi frați se certau deseori pe motive legate de împărțirea unor terenuri.

×
Subiecte în articol: Angelo Tardino Sicilia pământuri
Parteneri
Primul sondaj după ce Firea a intrat în cursa pentru Primăria Capitalei
x close