Antena 3 CNN Externe Mapamond Oraşul în care oamenii trăiesc în întuneric, deşi locuiesc lângă una dintre cele mai mari centrale solare

Oraşul în care oamenii trăiesc în întuneric, deşi locuiesc lângă una dintre cele mai mari centrale solare

A.E.D.
3 minute de citit Publicat la 09:56 11 Aug 2025 Modificat la 10:22 11 Aug 2025
poza in care apar panourile unei centrale solare
Centrala solară Rubí poate fi văzută din diferite locuri din orașul Pampa Clemesí. *Imagine cu caracter ilustrativ. Sursa foto: Getty Images

Locuitorii din Pampa Clemesí, un orăşel aflat în sudul statului Peru, sunt nevoiţi să trăiască în întuneric, în ciuda faptului că se află în apropierea celei mai mari centrale solare din țară. Singura lumină pe care o au în timpul nopţilor este cea de la lanterne, au relatat jurnaliştii de la BBC.

În fiecare dimineață, Rosa Chamami se trezește cu flăcările care mistuie bucăți de carton într-o sobă improvizată în curtea ei. Este vorba despre cutiile pe care ea le-a adus acasă şi care, odinioară, conţineau 800.000 de panouri solare de ultimă generație. Acum, acestea îi alimentează acum focul.

Potrivit BBC, între 2018 și 2024, aceste panouri au fost instalate la Rubí și Clemesí, două centrale solare uriaşe din regiunea Moquegua din Peru, situată la aproape 1.000 de kilometri sud de capitala Lima. Împreună, ele formează cel mai mare complex solar din țară – și unul dintre cele mai mari din America Latină.

Din casa ei, aflată în mica așezare Pampa Clemesí, Rosa Chamami poate vedea rândurile de panouri strălucind sub reflectoarele albe. Centrala Rubí se află la doar 600 de metri distanță. Cu toate acestea, locuința ei, dar şi celelalte case din întregul sat rămân în întuneric total, neconectate la rețeaua electrică la care se alimentează centrala.

Energie de la soare, dar nu şi acasă

Niciunul dintre cei 150 de locuitori ai orașului Pampa Clemesí nu are acces la rețeaua națională de electricitate. Unii dintre ei au panouri solare donate de operatorul centralei Rubí, compania Orygen, însă, cei mai mulţi nu își permit bateriile și convertoarele necesare pentru a le folosi. Astfel, noaptea, ei folosesc lanterne sau, pur și simplu, trăiesc în întuneric.

Paradoxul este evident: centrala solară Rubí produce anual aproximativ 440 GWh, suficient pentru a alimenta cu energie 351.000 de locuințe. Moquegua, regiunea unde se află centrala, este un loc ideal pentru energia solară, beneficiind de peste 3.200 de ore de soare pe an – mai mult decât majoritatea țărilor.

Această contradicție este cu atât mai puternică într-o țară aflată în plin boom al energiei regenerabile. Doar în 2024, producția de electricitate din surse regenerabile a crescut cu 96%. Energia solară și cea eoliană depind în mare măsură de cupru datorită conductivității sale ridicate – iar Peru este al doilea producător mondial.

"În Peru, sistemul a fost conceput în jurul profitabilității. Nu s-a făcut niciun efort pentru conectarea zonelor slab populate", a explicat Carlos Gordillo, expert în energie la Universitatea Santa María din Arequipa.

Oficialii companiei Orygen au spus că și-au îndeplinit responsabilitățile.

"Ne-am alăturat proiectului guvernamental de a aduce electricitate la Pampa Clemesí și am construit deja o linie dedicată pentru ei. Am finalizat și prima fază a proiectului de electrificare, cu 53 de stâlpi de înaltă tensiune gata de funcționare", a declarat Marco Fragale, director executiv Orygen în Peru, pentru BBC News Mundo.

Marco Fragale a mai adăugat că au fost instalați aproape 4.000 de metri de cablu subteran pentru a alimenta orăşelul. El afirmă că investiția de 800.000 de dolari este finalizată. Însă, momentan, luminile nu s-au aprins.

Ultimul pas – conectarea noii linii la fiecare locuință – este responsabilitatea guvernului. Conform planului, Ministerul Minelor și Energiei trebuie să instaleze aproximativ doi kilometri de cabluri. Lucrările erau programate să înceapă în martie 2025, dar nu au fost demarate. Jurnaliştii de la BBC News Mundo au încercat să contacteze Ministerul Minelor și Energiei, însă, nu au primit niciun răspuns.

O luptă zilnică pentru lucrurile de bază

Casa mică a Rosei Chamami nu are prize. În fiecare zi, ea străbate orăşelul Pampa Clemesí, cu speranţa că cineva va putea să îi ofere puțină energie pentru a-și încărca telefonul.

"Este esențial", a spus ea în cadrul interviului oferit pentru BBC, explicând că are nevoie de aparat pentru a ține legătura cu familia ei, aflată aproape de granița cu Bolivia.

Unul dintre puținii oameni care o pot ajuta este Rubén Pongo. În casa lui mai mare, cu terase și mai multe camere, un grup de găini pestrițe se luptă pentru loc pe acoperiș, printre panourile solare.

"Compania a donat panouri solare majorității sătenilor. Dar eu a trebuit să cumpăr singur bateria, convertorul și cablurile – și să plătesc montajul", a explicat Rubén Pongo.

El are ceva la care alți locuitori din Pampa Clemesí doar visează: un frigider. Însă, acesta funcționează doar până la 10 ore pe zi, iar în zilele înnorate, deloc.

Rubén Pongo a ajutat la construirea centralei Rubí și, ulterior, a lucrat la întreținere, curățând panourile. Astăzi, el gestionează depozitul și este dus la muncă de companie, chiar dacă centrala se află chiar peste drum. Şi asta pentru că traversarea pe jos a Autostrăzii Pan-Americane este interzisă prin lege în Peru.

De pe acoperișul său, Rubén Pongo a arătat spre un grup de clădiri luminate în depărtare: "Acolo e stația de transformare a centralei. Arată ca un mic orășel luminat".

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close