Spania ar putea înregistra cea mai lungă perioadă de caniculă din ultimii ani, cu temperaturi între 40 și 44 de grade Celsius în mare parte a țării, care ar putea continua până joi, transmite vineri agenția DPA, potrivit Agerpres.
Pe măsură ce intervalul de caniculă se apropie de pragul de 12 zile consecutive, înregistrat ultima dată în 2022, serviciul național de meteorologie Aemet a anunțat că 14 dintre cele 17 comunități autonome din țară erau vizate vineri de alerte.
Temperaturile ar putea ajunge la 44 de grade Celsius în sud-vestul Spaniei marți, în timp ce pentru acest weekend a fost emis cod roșu pentru Insulele Canare.
Arhipelagul, situat în largul coastei de vest a Africii, este foarte popular printre turiști.
Temperaturile din Insulele Baleare, din jurul Barcelonei și din sudul Costa del Sol au fost mai scăzute comparativ cu cele din interiorul țării, în jur de 35 de grade.
Cu toate acestea, umiditatea este adesea mai ridicată în apropiere de mare, ceea ce poate exacerba căldura.
Natura suferă, de asemenea, în urma valului de căldură. Potrivit relatărilor din media spaniole, un număr semnificativ mai mare de pui de păsări sălbatice au fost aduși la centrele specializate în salvarea animalelor, mulți dintre ei căzând din cuiburi.