Antena 3 CNN Externe Un bărbat și-a dus nevasta în pădure și i-a tăiat mâinile cu toporul. Acum, statul trebuie să-i plătească femeii despăgubiri uriașe, în Rusia

Un bărbat și-a dus nevasta în pădure și i-a tăiat mâinile cu toporul. Acum, statul trebuie să-i plătească femeii despăgubiri uriașe, în Rusia

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a pronunțat o decizie prin care autoritățile ruse sunt obligate să îi plătească despăgubiri de 370.000 de euro Margaritei Gracheva, o femeie răpită, maltratată și mutilată de soțul său, transmite BBC.

Un bărbat și-a dus nevasta în pădure și i-a tăiat mâinile cu toporul. Acum, statul trebuie să-i plătească femeii despăgubiri uriașe, în Rusia
de Adrian Iclozan    |    15 Dec 2021   •   09:42

CEDO a decis că Rusia nu a făcut destul pentru a combate violența domestică și a ordonat despăgubirea a patru femei, victime ale agresiunilor, printre care și Gracheva.

Instanța a cerut, de asemenea, statului rus să adopte schimbări urgente pentru a opri astfel de atacuri în viitor.

Potrivit CEDO, violența domestică împotriva femeilor a atins proporții "uluitoare" în Rusia iar această țară a încălcat două articole din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Povestea femeii căreia soțul i-a tăiat mâinile cu toporul

În decembrie 2017, Margarita Gracheva a fost forțată de soțul său să meargă într-o pădure. Acolo, bărbatul i-a retezat ambele mâini cu un topor.

Înainte de mutilare, femeia se plânsese poliției de comportamentul agresiv al soțului însă ofițerii au ignorat-o, notează BBC.

Mâna sa stângă a fost recuperată și i-a fost reamplasată chirurgical.

La mâna dreaptă i s-a atașat o proteză, achiziționată după o campanie de strângere de fonduri.

"M-a dus  în pădure, într-un loc pustiu și mi-a zis: pune-ți mâinile pe buturugă. Plângeam, țipam, îl imploram. Mi-a zis să-mi întorc capul și a început să-mi taie mâinile", povestește femeia, într-o confesiune difuzată de BBC.

Camera de filmat surprinde mâinile Margaritei Gracheva. Pe mâna stângă, reatașată chirurgical, se văd urmele mutilării: o cicatrice transversală indică locul unde a lovit toporul. Mâna este umflată în dreptul degetelor arătător și mijlociu.

Cealaltă mână nu are astfel de semne, însă este doar o proteză.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Mutilarea bestială a fost doar punctul culminant al unei serii de agresiuni, care a început "clasic", cu bătăi administrate de soțul suspicios.

Gracheva povestește că, la un moment dat, soțul ei i-a pus cuțitul la gât.

"Spunea încontinuu: 'Recunoaște! Mă înșeli sau nu?"', rememorează femeia, cu o voce calmă.

"Credeam că poliția mă va ajuta. Când m-am dus la ei, eram sigură că vor veni a doua zi și vor lua niște măsuri. Dar nu a fost așa. Polițistul mi-a zis: 'O să vă împăcați, nu e nimic grav'. Au închis cazul în decembrie. După trei zile (fostul soț) m-a dus în pădure și mi-a tăiat mâinile", continuă ea.

Mâna găsită în pădure avea oasele rupte în opt locuri. Pentru a o reatașa la braț, medicii i-au făcut Margaritei Gracheva transplant de vene și de piele. Operația a durat 10 ore.

Mâna reatașată chirurgical nu este complet funcțională. Femeia spune că nu simte blana pisicii când mângâie animalul. Însă poate face diferența între rece și cald.

În locul celeilalte mâini, care nu a mai putut fi recuperată, Margaritei i s-a amplasat o proteză bionică (foto galerie), achiziționată în urma unor donații care au însumat 65.000 euro.

Dmitri Grachev, fostul soț (foto galerie), a fost condamnat la 14 ani de închisoare în urma oribilului atac.

Potrivit rezoluției CEDO, acest caz arată că legile din Rusia au permis ca abuzul familial să fie ignorat până a degenerat într-o mutilare gravă.  

CEDO a mai cerut adoptarea unei definiții juridice a violenței domestice și pedepsirea agresorilor cu sancțiuni penale.

Vladimir Putin le-a făcut viața mai ușoară agresorilor domestici

BBC notează că președintele rus Vladimir Putin a promulgat în 2017 o lege care ușurează pedepsele pentru violența domestică.

Primele acte în urma cărora victima nu este spitalizată nu mai sunt tratate ca infracțiuni iar sancțiunile legale au fost reduse.

Celelalte trei femei din dosarul judecat de CEDO sunt Natalia Tunikova, Elena Gershman și Irina Petrakova.

Potrivit CEDO, și ele trebuie să primească despăgubiri de la statul rus.

"Am învins", a comentat, pe Facebook, Mari Davtyan, una dintre apărătoarele care le-au reprezentat pe cele patru femei la CEDO.

"Fiecare dintre aceste femei a fost grav rănită din cauza inacțiunii statului în cazuri de violență domestică", a adăugat avocata.

Anterior, Rusia a respins cererile de despăgubiri depuse de cele patru femei.

Ministrul adjunct al Justiției din Rusia, Mihail Galperin, a afirmat că statul nu trebuie făcut răspunzător de actele de violență domestică ale cetățenilor din această țară.

×
Subiecte în articol: Margarita Gracheva Rusia CEDO maini
Parteneri
Românii care vor fi obligați să își instaleze al doilea contor pentru energie
x close