Antena 3 CNN Externe Marine Le Pen cere Franţei să se opună eliminării restricţiilor de liberă circulaţie pentru români şi bulgari în UE

Marine Le Pen cere Franţei să se opună eliminării restricţiilor de liberă circulaţie pentru români şi bulgari în UE

Marine Le Pen cere Franţei să se opună eliminării restricţiilor de liberă circulaţie pentru români şi bulgari în UE
de M.T.    |    19 Sep 2013   •   23:39

Preşedintele partidului francez de extremă-dreapta Frontul Naţional (FN), Marine Le Pen, a făcut joi un apel ca ţara sa să se opună eliminării restricţiilor de circulaţie în Uniunea Europeană pentru români şi bulgari începând cu 1 ianuarie 2014, informează AFP, citată de Agerpres.

„De la 1 ianuarie 2014, România şi Bulgaria vor fi membri cu drepturi depline ai UE. Fără să fi intrat încă în Schengen, circulaţia în cadrul UE a românilor şi bulgarilor şi, prin urmare, a romilor va fi şi mai uşoară decât în prezent”, a afirmat Le Pen prin intermediul unui comunicat.

Ministrul francez de interne „Manuel Valls a dat dovadă de multă agitaţie în ceea ce priveşte dosarul romilor, însă refuză să se confrunte cu adevăratele probleme”, consideră preşedintele FN.

Marine Le Pen i-a cerut ministrului de interne să fie ferm în ceea ce priveşte intrarea deplină a Bulgariei şi României în UE şi să transmită că „Franţa se va opune".

Joi dimineaţă, Valls s-a declarat „mai mult decât rezervat" în privinţa intrării Bulgariei şi României în Schengen.

De asemenea, ministrul francez a reamintit că este nevoie de „atenţie în privinţa stigmatizării", după unele afirmaţii făcute de Nathalie Kosciusko-Morizet, membră a partidului de opoziţie UMP, care a spus că romii îi „hărţuiesc” pe parizieni.

×
Subiecte în articol: Franta Marine Le Pen romani Bulgari
Parteneri
Afacerea de succes cu care un italian a dat lovitura în Buzău
x close