Antena 3 CNN Externe Măsuri de securitate fără precedent pentru G8

Măsuri de securitate fără precedent pentru G8

Măsuri de securitate fără precedent pentru G8
30 Mai 2007   •   21:27
Germania face ultimele pregătiri pentru Summit-ul G8 de peste o săptămână. Staţiunea-gazdă de la Marea Baltică s-a transformat în oraş închis, apărat chiar de un zid de protecţie, pe 12 kilometri. Biletele de tren către Germania au fost epuizate şi zeci de autocare cu protestatari din Franţa şi Belgia au pornit deja spre locul summit-ului.

Poliţia germană din sţatiunea Heiligendamm de la Marea Baltică a împânzit deja oraşul. Străzile su fost închise, iar accesul publicului este strict interzis. Numai localnicii, poliţiştii şi cei implicaţi în organizarea reuniunii au voie să treacă de punctele de control. Organizarea reuniunii a dat peste cap şi rutele de transport în comun.

Forţele de securitate din Germania sunt decise să impună restricţii şi să ia măsuri fără precedent pentru a evita repetarea violenţelor care au umbrit reuniunea G8 din Genova, din Italia, în urmă cu şase ani, mai ales că anul acesta protestatarii şi-au anunţat deja prezenţa. Sute de opozanţi au pornit spre locul reuniunii. Biletele la tren au fost epuizate şi zeci de autocare din Franţa şi Belgia au pornit spre Germania. Summit-ul G8 - al statelor puternic industrializate - are loc în perioada 6-8 iunie.

Antena 3

×
Parteneri
Cardurile de energie expiră! Cum pot scoate românii banii cash rămași
x close