Grupul american Meta, care deține Facebook şi Instagram, a anunțat vineri că va interzice reclamele politice pe platformele sale în țările din Uniunea Europeană.
Într-o declarație preluată de presa internațională, Meta precizează că măsura va intra în vigoare începând din luna octombrie anul curent.
Caracterizând propria hotărâre drept "dificilă", compania americană a detaliat că nu va mai permite "publicitatea politică, electorală şi pe teme sociale" pe platformele sale în Uniunea Europeană din cauza cerințelor "imposibil de aplicat" ale Regulamentului european privind transparența publicității politice.
Adoptat în 2024 şi urmând să intre complet în vigoare în octombrie 2025, acest regulament european are care obiectiv garantarea unei mai mari transparențe a publicității și protejarea împotriva ingerințelor străine în perioada premergătoare alegerilor.
Documentul cere în special platformelor online să semnaleze în mod clar reclamele cu caracter politic şi să indice cine le finanțează.
Profilarea (direcționarea anumitor reclame, n.r.) pe baza datelor cu caracter personal referitoare la originea etnică, religie sau orientare sexuală este interzisă, la fel ca și utilizarea datelor referitoare la minori, spune textul în cauză.
O decizie cu origini în scandalul Brexit
Uniunea Europeană a conceput acest set de măsuri în urma scandalului Cambridge Analytica din 2018. Firma britanică de consultanță a colectat, fără autorizație şi fără știrea utilizatorilor, datele personale ale zeci de milioane de oameni care foloseau Facebook.
Aceste date au fost apoi utilizate în scopuri politice în timpul campaniei electorale prezidențiale din SUA, din 2016, şi a referendumului cu privire la Brexit.
În comunicatul său, Meta subliniază că nu este prima companie care anunță că va renunță la publicitatea politică în UE, Google luând deja această decizie la sfârșitul anului 2024.
"Decizia noastră se referă exclusiv la Uniunea Europeană și continuăm să considerăm că publicitatea politică online este un element esențial al politicii moderne", a precizat compania americană.
Platformele sale Facebook şi Instagram au aproximativ 261 de milioane și, respectiv, 272 de milioane de utilizatori activi, lunar, în Uniunea Europeană.
Meta contestă amenda de 200 de milioane de euro dată de Bruxelles
Nu doar Regulamentul privind transparența publicității politice pune în opoziție giganții tehnologici și executivul de la Bruxelles.
Meta a anunțat la începutul lunii iulie că va contesta în instanță o amendă de 200 de milioane de euro aplicată de Comisia Europeană în aprilie, pentru încălcarea normelor care reglementează utilizarea datelor cu caracter personal.
Facebook şi Instagram fac, de asemenea, obiectul mai multor anchete deschise în baza legislației europene privind serviciile digitale (DSA).
Într-o mișcare de apropiere de președintele Donald Trump, șeful Meta, Mark Zuckerberg, a acuzat în ianuarie Uniunea Europeană de cenzură şi a comparat amenzile europene cu taxele vamale.