În timp ce majoritatea ţărilor europene figurează în prima parte a clasamentului, SUA se situează pe poziţia a 96-a, iar Rusia pe poziţia a 118-a. ''Este un avertisment pentru lideri'', subliniază Steve Killelea, care a condus ancheta pentru Economist Intelligence Unit, care are legătură cu prestigioasa revistă săptămânală britanică The Economist. Indexul respectiv a obţinut sprijin din partea Premiului Nobel şi a unor personalităţi precum Dalai Lama, arhiepiscopul anglican sud-african Desmond Tutu, fostul preşedinte american Jimmy Carter, Regina Noor a Iordaniei şi economistul american Joseph Stiglitz.
Studiul pune în evidenţă faptul că ţările stabile, de dimensiuni reduse şi care aparţin unor grupuri regionale, precum cele 27 de ţări membre ale Uniunii Europene, sunt printre cele mai liniştite. Franţa se situează pe locul al 34-lea. Nivelul veniturilor şi cel al educaţiei sunt cruciale în promovarea unei situaţii paşnice, notează studiul menţionat.
''Sunt convins că există o legătură între linişte, caracterul paşnic şi bogăţia naţiunilor. Schimburile şi economia au, prin urmare, un rol cheie în instaurarea păcii'', subliniază Steve Killelea. Conform studiului, primele zece ţări considerate ca fiind cele mai liniştite din lume sunt Norvegia, Noua Zeelandă. Danemarca, Republica Irlanda, Japonia, Finlanda, Suedia, Canada şi Austria. La polul opus se află Angola, Cote d'Ivoire, Liban, Pakistan, Columbia, Nigeria, Rusia, Israel, Sudan şi Irak.
Rompres
Ştiri video recomandate