
O fată a fost ucisă şi alți şase oameni au fost răniți în Statele Unite într-un atac armat în noaptea de vineri spre sâmbătă în Indianapolis, unde mii de oameni veniseră să asiste la un foc de artificii, a anunţat poliţia, relatează AFP, citată de Agerpres.
Focurile de armă s-au produs în jurul orei locale 01:30 în timp ce poliţiştii interveneau la incidente, a declarat şefa adjunctă pentru operaţiuni a poliţiei, Tanya Terry, într-o conferinţă de presă.
Una dintre victime, minoră, a fost declarată moartă la faţa locului. Cinci persoane rănite au fost transportate la spital, iar o a şasea s-a prezentat singură la o unitate medicală.
Două dintre persoanele rănite sunt minore, a precizat Tanya Terry, fără a oferi detalii despre vârstele şi starea de sănătate a celorlalte victime.
„Un copil a murit în această seară, este inacceptabil”, a deplâns şeful poliţiei din Indiana, Chris Bailey, condamnând violenţa recurentă din centrul oraşului în care sunt implicaţi tineri.
El a criticat, de asemenea, părinţii care au permis ca „sute de copii nesupravegheaţi” să iasă în oraş noaptea. Aproape douăzeci de persoane au fost arestate şi arme de foc au fost recuperate de la minori, printre care şi o puşcă de asalt.
Potrivit lui Chris Bailey, câteva mii de persoane s-au adunat în centrul oraşului pentru a asista la un foc de artificii în timp ce ţara celebra Ziua Independenţei. Cei mai mulţi au plecat paşnic, dar alţii au „provocat tulburări”.
Violenţele armate sunt frecvente în Statele Unite, unde multe state impun foarte puţine restricţii asupra achiziţionării de arme de foc, în ciuda unui sprijin larg pentru o reglementare mai strictă a armelor.