Antena 3 CNN Externe Oficialii ucraineni susțin că Rusia nu a reușit să captureze Mariupol

Oficialii ucraineni susțin că Rusia nu a reușit să captureze Mariupol

Forțele armate ucrainene au transmis că Moscova „nu și-a atins obiectivul principal de a captura Mariupol” miercuri şi nu a ajuns la „graniţa administrativă” Doneţk şi Lugansk.

Oficialii ucraineni susțin că Rusia nu a reușit să captureze Mariupol
Sursa foto: Twitter
de Adelina Miron    |    03 Mar 2022   •   09:18

Orașul, care se află pe coasta Mării Azov, a fost încercuit de trupele rusești și de rebelii proruși din estul Ucrainei în ultimele zile și a fost bombardat masiv.

Forțele armate ucrainene au adăugat că trupele rusești „au recurs peste noapte la tactici de bombardare nocturnă a zonelor rezidențiale ale marilor orașe”.

Acestea au mai precizat că încercarea trupelor rusești de a captura Chernihiv, Nizhyn, Sumy, Lebedyn și Okhtyrka a fost „fără succes”, potrivit SkyNews.

„Forțele de ocupație inamice ale Federației Ruse au făcut totul pentru a bloca ieșirea civililor din orașul de jumătate de milion de locuitori”, a declarat primarul orașului Mariupol. „Nici măcar nu putem lua răniții de pe străzi, din case și apartamente astăzi, din moment ce bombardamentele nu se opresc”, a mai preciat acesta.

 

×
Subiecte în articol: Mariupol Ucraina Rusia
Parteneri
Trandafir, bărbatul deghizat în femeie care a făcut ravagii în România
x close