Antena 3 CNN Externe Oraşul Marsilia, acoperit de zăpadă, pentru prima dată în ultimii 21 de ani

Oraşul Marsilia, acoperit de zăpadă, pentru prima dată în ultimii 21 de ani

Oraşul Marsilia, acoperit de zăpadă, pentru prima dată în ultimii 21 de ani
07 Ian 2009   •   20:22

Marsilia, al doilea oraş ca mărime din Franţa, a fost acoperit miercuri de zăpadă, pentru prima dată din 1987, conform locuitorilor, iar în Belgia au fost înregistrate cele mai scăzute temperaturi din ultimii zece ani, informează AFP.
Deoarece nu dispuneau de echipamentul necesar pentru desăpezirea pistelor, aeroportul Marseille-Marignane a fost închis miercuri dimineaţă, a declarat un purtător de cuvânt.
Accesul la reţeaua rutieră a fost oprit din cauza căderilor de zăpadă în două departamente din regiune iar circulaţia camioanelor a fost interzisă în trei departamente.
Circulaţia automobilelor a fost perturbată în oraşul Marsilia deoarece lipsea antiderapantul pe şosele. Centrul oraşului era foarte liniştit miercuri după-amiază, deoarece nu mai circulau nici autobuze, nici tramvaie.
Municipalitatea le-a cerut locuitorilor "să rămână în propriile locuinţe şi să evite să circule cu maşinile". Zeci de tineri şi copii au coborât cu schiuri şi snow-board-uri de la basilica Notre Dame de la Garde, care domină oraşul, până la Vieux-Port, improvizând trambuline cu ajutorul pubelelor.
Terasele cafenelelor de la Vieux-Port erau acoperite cu un strat de zăpadă de aproximativ 10-15 centimetri, iar trecătorii făceau fotografii pentru a imortaliza momentul.
Noaptea de marţi spre miercuri a fost cea mai geroasă în Belgia din ultimii zece ani. Temperatura a scăzut până la minus 21,9 grade Celsius în regiunea Gembloux, din centrul ţării, până la minus 21 de grade Celsius în Ardenne, în sud-est, şi până la minus 19 grade Celsius în Limbourg, în nord-estul ţării. Recordul de frig în Belgia, de minus 30 de grade Celsius datează din 20 ianuarie 1940.

×
Subiecte în articol: Marsilia Belgia
Parteneri
Marele Premiu al Chinei | Tabloul complet al calificărilor
x close