Antena 3 CNN Externe Orban: Numărul mare de limbi, un impediment

Orban: Numărul mare de limbi, un impediment

Orban: Numărul mare de limbi, un impediment
23 Feb 2007   •   15:02

Comisarul român pentru Multilingvism, Leonard Orban, şi-a făcut publice priorităţile mandatului. Orban, care conduce un departament nou înfiinţat în cadrul Comisiei Europene, a menţionat în cadrul audierilor din Parlamentul European, dinaintea învestirii, trei dintre obiectivele pe care le are. Primul se referă la competitivitatea economică, în baza Strategiei de la Lisabona, precum şi la felul în care poate contribui multilingvismul la succesul acestui concept. Cea de-a doua prioritate se referă la aspecte ale dialogului educaţional şi intercultural. De asemenea, Orban şi-a propus să se concentreze, în al treilea rând, şi asupra accesului cetăţenilor europeni la informaţiile şi deciziile europene.

?Multilingvismul are orizonturi extrem de importante... Comunicarea, justiţia şi educaţia sunt numai câteva dintre faţetele multilingvismului?, a declarat Orban. Comisarul român a ţinut să sublinieze faptul că numărul mare de limbi din UE afectează activitatea IMM-urilor. Barierele lingvistice constituie o gravă problemă. Orban a declarat că foarte multe întreprinderi pierd sume importante din cauza barierelor lingvistice. Peste 11% din întreprinderile mici şi mijlocii ar putea fi dizolvate din această cauză.

Antena3.ro

×
Parteneri
O româncă prezidează completul de judecători pentru Netanyahu
x close